Deputatul Natalia Intotero despre investițiile statului în capitalul uman al României

Home Economie Deputatul Natalia Intotero despre investițiile statului în capitalul uman al României
Deputatul Natalia Intotero despre investițiile statului în capitalul uman al României

Deputatul hunedorean Natalia Elena Intotero, ministrul Românilor de Pretutindeni știe că România are nevoie de forță de muncă bine plătită și calificată. Aceasta spune, că în fața noilor provocări de pe piața muncii, au trebuit găsite soluții imediate și eficiente, iar în acest sens, corelarea sistemului de învățământ cu piața muncii și promovarea studiului dual sunt posibile răspunsuri la provocările actuale legate de forța de muncă.

”Spre exemplu, sectorul construcţiilor din România a pierdut aproape 500.000 de angajaţi în ultimii 28 de ani. În consecință, Parlamentul şi Guvernul României susţin domeniul construcţiilor prin măsuri dedicate – fiscale, sociale, investiţii – dar şi măsuri de recunoaştere a acestei bresle care, în mod concret, a construit şi va construi România. Acest sector a devenit prioritate națională, iar salariul minim brut lunar în construcții a ajuns la 3.000 de lei”, spune Natalia Elena Intotero.

Aceasta arată că foarte mulți specialiști au plecat din țară în căutarea unor venituri mai bune, dar în acekași timp crede că a sosit vremea ca România să devină parte a soluției. În acest scop, deputatul Natalia Intotero arată că în paralel cu măsurile privind încurajarea învățământului profesional, sau cu măsuri concrete fiscale, s-au făcut și primii pași către organizarea bursei locurilor de muncă în sectorul construcțiilor din România, destinată românilor de pretutindeni. ”Mai mult, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, alături de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, împreună cu reprezentanții Federației Patronatelor Societăților din Construcții, ai sindicatelor, ai Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, și EURES, lucrează pentru a stabili etapele în care se va desfășura proiectul, în vederea încurajării întoarcerii în țară a românilor care muncesc peste hotare. În acest sens, angajatorii interesați, care au locuri de muncă disponibile, trebuie să actualizeze în permanență situația la AJOFM, ANOFM, astfel încât să fie vizibili în sistem”, explică Natalia Intotero.

Cât privește încurajarea învățământului profesional, ministrul Natalia Intotero arată că în cadrul Programului Operațional Capital Uman au fost lansate mai multe linii de finanțare. Este vorba despre 7 apeluri de proiecte, 4 dintre acestea fiind direct destinate corelării ofertelor educaționale cu dinamica pieței muncii.

În acest moment, în cadrul Axei 6 sunt 244 de proiecte în implementare, începând cu 28.03.2018, în valoare totală de peste 280 de milioane de euro. În derulare se află și Programul ”Bursa Profesională”, care are o valoare de 83 de milioane de euro și de care ar urma să beneficieze peste 80.000 de elevi din clasele IX – XI din învățământul profesional, inclusiv învățământul dual, 20% dintre elevi provenind din mediul rural. Bursa, în valoare de 200 lei, se acordă elevilor care frecventează învățământul profesional, indiferent de veniturile părinților.

”Tot pentru sprijinirea învățământului profesional și tehnic, în special pentru încurajarea dezvoltării învățământului dual, Autoritatea de Management pentru POCU, împreună cu Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT) lucrează la dezvoltarea unei fișe de proiect în valoare de aproximativ 90 de milioane de euro. Practic, un apel non-competitiv ce va avea în vedere acordarea de sprijin financiar în baza unor convenții semnate între școală și angajator pentru cheltuielile realizate de angajator și școală cu elevul (burse, altele decât bursa profesională, echipamente, formare profesională)”, mai spune deputatul Natalia Intotero, minisgtrul Românilor de Pretutindeni.

Aceasta crede că doar prin măsuri concrete și efort constant, lucrurile se pot schimba în bine pentru unul dintre cele mai importante sectoare economice ale României.