Aniversarea ”Unirii Mici”, sărbătorită la Petroșani

Home Cultură Aniversarea ”Unirii Mici”, sărbătorită la Petroșani
Aniversarea ”Unirii Mici”, sărbătorită la Petroșani

Aniversarea celor 160 de ani de la actul istoric al Unirii Principatelor Române de la 24 Ianuarie 1859 a fost marcată astăzi (în avans) la Petroșani, în cadrul unui eveniment organizat de Primăria și Consiliul local al municipiului Petroșani, în colaborare cu unitățile de învățământ liceal din localitate.

Cu acest prilej, elevi ai Colegiului Național ”Carmen Sylva”, ai Colegiului Național ”Mihai Eminescu”, ai Colegiului Economic ”Hermes” și ai Liceului Tehnologic ”Dimitrie Leonida” au prezentat mai mult momente artistice n care, prin poezie, muzică și dans au evocat însemnătatea actului istoric de la 24 Ianuarie 1859 precum și personalitatea artizanului Micii Uniri, principele Alexandru Ioan Cuza.

La realizarea programului artistic și-au dat concursul profesorii coordonatori: Doina Țopescu (de la Colegiul Economic ”Hermes”), Dorin Răduți și Ștefania Manea (de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”), Bogdan Wilk (de la Colegiul Național de Informatică ”Carmen Sylva”), Alexandra Coman, Cristina Ilioni și Bianca Pato (de la Liceul Tehnologic ”Dimitrie Leonida”).

”24 Ianuarie este pentru toţi românii o zi de sărbătoare, în care aniversăm momentul fondării României moderne, cel prin care am devenit o naţiune unită, demnă şi recunoscută în Europa. Cred în acest deziderat, al unităţii naţionale, al unităţii locale şi al unităţii între oameni. Istoria ne-a arătat că uniți am reușit să depășim toate încercările, iar scopurile comune ne-au adus laolaltă. Îi felicit pe elevii și profesorii care au pregătit frumoasele momente artistice dedicate acestei mari zile”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi, prezent la eveniment.

În finalul momentului aniversar al Unirii de la 24 Ianuarie, de la Petroșani, toți participanții s-au prins într-o mare Horă a Unirii, alături de dansatorii profesioniști ai Ansamblului Folcloric ”Parângul”, condus de maestrul coregraf Nicolae Nicoară.