Caloriferele din Petroșani riscă să se răcească de la 1 februarie

Municipiul Petroșani ar putea rămâne din nou fără agent termic în sistem centralizat, începând cu data de 1 februarie 2019. Cel puțin așa amenință Complexul Energetic Hunedoara care a informat Primăria din Petroșani, printr-o adresă emisă zilele trecute, că va sista furnizarea căldurii, dacă până la 31 ianuarie 2019, fima de distribuție a agentului termic din Petroșani nu va achita integral contravaloarea facturilor aferente consumului din luna decembrie.

”Dacă până la data de 31.01.2019 nu se achită în integralitate contravaloarea facturii emise, începând cu această dată vom sista furnizarea agentului termic către societatea distribuitoare din municipiul Petroșani și vom lua măsurile necesare de protejare împotriva înghețului a întregii magistrale de transport”, se arată îm adresa transisă de CEH, Primăriei din Petroșani.

Potrivit reprezentanților CEH, în luna decembrie a anului trecut SE Paroșeni a furnizat agent termic în municipiul Petroșani prin SC Termoficare SA, societate de interes local aflată în faliment. La finele lunii decembrie, a fost emisă o factură în valoare de 452.155,66 șei cu tot cu TVA, cu termen scadent 12 ianuarie. Până la jumătatea acestei luni, însă, din întreaga sumă facturată a fost efectiv plătită doar suma de 113.789 lei cu TVA.

Situația urmează să fie analizată în ședința Consiliului local al muncipiului Petroșani din 31 ianuarie 2019, unde subiectul a fost inclus pe ordinea zi, la secțiunea ”Diverse”. Problema este cu atât mai gravă cu cât, în cazul în care se va ajunge la măsura sistării furnizării căldurii, practic va fi imposibilă reluarea funcționării instalației de termoficare în acest sezon de iarnă.