Elevi de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Petroșani, oaspeți la INCD INSEMEX

Home Educație Elevi de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Petroșani, oaspeți la INCD INSEMEX
Elevi de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Petroșani, oaspeți la INCD INSEMEX

Un grup de elevi ai Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” Petroşani, însoţiţi de către prof. Gabriela Szakacs au vizitat, în cursul săptămânii trecute, sediul INCD-INSEMEX Petroşani. Vizita a avut ca scop colectarea de informaţii cu privire la legătura dintre practică şi teorie, respectiv importanţa şi ponderea acestora în cariera profesională.

Cu acest prilej reprezentanţii institutului de cercetare-dezvoltare din Valea Jiului le-au furnizat elevilor o serie de date referitoare la cariera de cercetător potrivită filierei teoretice pe care o urmează acești elevi, dar şi o serie de informații referitoare la posibile locuri de muncă în cadrul apreciatului institut de cercetare INSEMEX, pentru care nu sunt necesare studii superioare.

Potrivit profesorului coordonator Gabriela Szakacs, această vizită tematică la sediul INCD INSEMEX Petroșani a fost realizată în cadrul proiectului Erasmus „Prepare for future career”, proiect deurulat de Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Petroșani în parteneriat cu școli din ţările participante, respectiv din Italia, Lituania, Polonia și Turcia.

Similar, într-un alt proiect Erasmus+ KA 2, derulat la CNME Petroșani, alți 14 elevi, coordonați de prof. Ștefania Manea și Roland Szedlacsek au interacționat on-line, în spațiul virtual  (Twinspace) al platformei eTwinning, cu colegii lor din Grecia și Italia, cu care se vor întâlni anul acesta, în luna aprilie, în cadrul proiectului european de mobilități Erasmus+ intitulat „Promotion Of Identity, Euopean Culture and Tradition”.