MRP acordă finanțări nerambursabile asociațiilor din diaspora

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) a împlinit, de curând, doi ani de activitate. În opinia ministrului Natalia Elena Intotero, rolul MRP este acla de a fi cât mai aproape de românii plecați peste hotare, de a-i face să se simtă parte integrantă din România. În acest sens, începând cu acest an, ministerul a decăs să implementeze un program de asistență financiară, prin care acordă o susținere financiară nerambursabilă românilor care doresc să sprijine comunitățile conaționalilor din afara țării.

”În acest an, MRP vine cu două noutăți – o campanie amplă de informare privind modalitate de accesare a fondurilor disponibile, aflată în plină desfășurare, precum și o linie de finanțare dedicată deținerii Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, linie disponibilă, desigur, doar pentru prima sesiune de proiecte, în condițiile în care țara noastră va deține președinția Consiliului în primele șase luni ale acestui an”, spune ministrul Natalia Intotero.

Proiectele pentru care romnii plecați în afara țării pot obține granturi de finanțarevizează următoarele domenii:

  • Cultură – „Constantin Brâncuşi”;
  • Mass-media – „Mihai Eminescu”;
  • Educaţie – „Nicolae Iorga”;
  • Spiritualitate şi tradiţie – „Andrei Şaguna”;
  • Societatea civilă – „Dimitrie Gusti”;
  • Președinția României la Consiliul Uniunii Europene – program valabil numai pentru prima sesiune de finanțarea a anului 2019.

Finanțarea pe care MRP o acordă poate fi accesată de:

– asociaţii, fundaţii, unităţi de cult, organizaţii neguvernamentale ale românilor de pretutindeni sau organizaţii internaţionale;

– persoane fizice autorizate sau juridice de drept public sau privat din România sau din străinătate și care utilizează finanțări nerambursabile pentru derularea de proiecte sau acțiuni în sprijinul românilor de pretutindeni.

”Cererile de finanțare transmise către MRP vor fi evaluate în cadrul a două sesiuni de finanțare, ce vor fi organizate  în lunile februarie-martie 2019 și respectiv iulie – august 2019”, explică ministrul Natalia Intotero,

Aceasta informează că datele exacte de derulare a celor două sesiuni de finanțare  vor fi publicate pe site-ul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni înaintea desfășurării acestora.

Proiectele depuse în lunile noiembrie-decembrie 2018 vor fi evaluate în prima sesiune de finanțare a anului 2019. Toate informațiile necesare sunt accesibile pe siteul MRP, secțiunea finanțare. ”De altfel, Ghidul Beneficiarului 2019 a fost suspus dezbaterii publice, din dorința de a veni cât mai aproape de așteptările românilor noștri. În paralel cu măsurile care vin în sprijinul românilor plecați din țară, și față de care MRP se străduiește să fie cât mai aproape în marja atribuțiilor sale, statul român vine cu proiecte și măsuri în sprijinul celor care doresc să se întoarcă în țară, cum sunt Startup Nation, Startup Diaspora, dar și aplicarea unor facilități fiscale în domeniul construcțiilor, domeniu care a pierdut masiv forță de muncă pregătită”, a mai precizat ministrul Natalia Elena Intotero.