Competiții de schi, snowboard și sanie la Pasul Vîlcan, sub genericul ”Zăpezile Bucuriei”

Home Reportaj Competiții de schi, snowboard și sanie la Pasul Vîlcan, sub genericul ”Zăpezile Bucuriei”

O nouă ediție a evenimentului de promovare a stațiunii turistice Pasul Vîlcan prin activități sportive specifice sezonului de iarnă, va avea loc la finalul săptămânii pe Domeniul Schiabil din această stațiune. Evenimentul, aflat la ediția a VI-a se derulează sub genericul ”Zăpezile Bucuriei” și este organizat de Primăria și Consiliul local al municipiului Vulcan.

Astfel, în cadrul acestui eveniment, pe data de 9 și 10 februarie 2019, în Pasul Vîlcan vor avea loc competiții de schi alpin, snowboard și sanie, la care pot paricipa iubitori ai acestor sporturi de iarnă, de toate vârstele. În plus, organizatorii promit, pentru cele două zile care vor marca ”Zăpezile Bucuriei” la Pasul Vîlcan, muzică și distracție la maxim pentru toți iubitorii muntelui care vor urca în acest week-end în stațiunea de la poalele Vîlcanului.

”Iată că și acest eveniment – Zăpezile Bucuriei – și-a câștigat deja un loc binemeritat în activitățile noastre care au ca scop promovarea stațiunii Pasul Vîlcan și atragerea aici a turiștilor. Îi așteptăm și anul acesta pe cetățenii din municipiul Vulcan, pe locuitorii Văii Jiului dar și pe turiștii veniți din alte regiuni ale țării, să participe la aceste competiții, atât pentru a se bucura de distracție, dar și pentru a-și adjudeca premiile pe care le oferă Primăria și Consiliul local Vulcan”, a declarat viceprimarul Vulcanului, Cristian Merișanu.

Toate detaliile legate de acest eveniment se regăsesc pe pagina dedicată de facebook a acestuia.

Foto: Arhiva