Campanie umanitară „Din inimă pentru Ionuț”, sub egida Asociației Parco Cavalli

Home Stiri la zi Campanie umanitară „Din inimă pentru Ionuț”, sub egida Asociației Parco Cavalli
Campanie umanitară „Din inimă pentru Ionuț”, sub egida Asociației Parco Cavalli

Fideli scopului de a veni în sprijnul familiilor care întâmpină diverse probleme, Asociația ”Parco Cavalli” a lansat o nouă campanie de întrajutorare care vizează sprijinirea familiei Varga din Vulcan, în demersul său de a-i da o șansă la viață micuțului Varga Ion Denis care, la numai 4 luni de viață, se confruntă cu o problemă de sănătate majoră.

Potrivit documentelor medicale puse la dispoziția asociației amintite, micuțul sferă de o malformatie cardiacă congenitala cianogenă, cu aortă călare pe sept. Copilul trebuie să ajungă săptămâna viitoare la secția de Chirugie a Institutului Inimii din Cluj, unde este programat pentru operație. Președintele Asociației Parco Cavalli spune că voluntarii acestei asociații s-au mobilizat pentru a ajuta familia cu transportul din Vulcan la Cluj, dar în același timp face un apel la alți oameni de suflet care vor să vină în sprijinul familiei, mai ales că pentru perioada cât va sta în spital, copilul are nevoie de lapte praf și pampers, precum și alte necesități și cheltuieli.

”Haideți să demonstrăm că se poate și că putem schimba lumea, puțin câte puțin. Să începem cu lumea lui Ionuț, căruia putem, puțin câte puțin, fecare dintre noi, să-i colorăm universul. Vă invit să ne fiți alături ca într-o familie frumoasă și cu prieteni buni de care Ionuț Varga își va aduce aminte cu drag mai târziu. Ne dorim să nu fiți indiferenți de acest caz, chiar dacă știm că sunt mulți copii bolnavi care au nevoie de ajutor. Să nu-i frângem aripile acestui îngeraș. Împreună, putem face schimbări mari cu pași mici, uitându-ne în jurul nostru și acționând, chiar și cu resursele noastre limitate. De aceea, orice donație este binevenită și fie că puteți contribui doar cu un leu sau cu o sumă mai mare, apreciem fiecare gest, deoarece în aces caz nu e vorba doar de o problemă medicală, ci și de una socială, familia Varga fiind una cu situație materială foarte grea”, spune Florin Petrișor Vrabie, președintele Asociației Parco Cavalli.

Acesta precizează că pentru un gând bun pentru Ionuț sau pentru orice aspect legat de cazul băiatului ori, pur și simplu, pentru a sprijini familia, cei interesați se pot adresa în mod direct mamei acestuia, Varga Ritta, la numerele de telefon: 0730168642, 0728827423.