Lansare de carte Florin Becsuk, la Galeria de Artă din Municipiul Lupeni

Galeria de Artă ”Iosif Tellmann” din municipiul Lupeni a găzduit sâmbătă, 23 februarie 2019, lansarea volumului de poezii intitulat ”Trezeşte-mă când vine primăvara”, semnat de profesorul Florin Becsuk.

Autorul este cadru didactic la Şcoala Gimnazială Nr. 3 din Lupeni, iar acesta este al treilea volum de autor pe care-l prezintă publicului iubitor de poezie. Unele dintre poeziile lui Florin Becsuk, cuprinse în volumul ”Trezeşte-mă când vine primăvara”, au fost recitate sau cântate, la lansare, într-un emoționant recital artistic avându-i ca protagoniști pe apreciatul folkist lupenean Florin Paul Camen, dar și pe elevii Raluca Ion şi Ciprian Ciutre.

Despre poetul Florin Becsuk a vorbit, cu acest prilej, o altă personalitate a vieții culturale din municipiul Lupeni, profesorul și scriitorul Gheorghe Truţă.

La eveniment au participat numeroși iubitori de cultură din Lupeni, membri ai Asociației Culturale ”Iosif Tellmann”, cadre didactice și elevi. De asemenea, din partea administrației locale din localitate, la eveniment a fost prezentă prof. Rodica Câmpean – președintele Comisiei de cultură din cadrul Consiliului local al municipiului Lupeni.

Vă prezentăm, în cele ce urmează, poezia care dă titlul acestui nou volum de versuri semnat de poetul Florin Becsuk: ”Trezeşte-mã când vine primăvara”.

Trezeşte-mă când vine primăvara 

Şi-ntâiul ghiocel cu glas de cer

Topeste cu suflarea-i îndrăzneaţă

Covorul alb, căzut de mult pe el.

 

Trezeşte-mă şi cheamă-mă afară

Să număr păsările-ntinse-n zbor,

Ce se întorc pentru a suta oară

Visând neîncetat la cuibul lor.

 

Trezeşte-mă când soarele se-mbracă

În haina sărbătorilor cu flori

Şi lepădând zăvoarele la poartă

Să regăsim iubirea până în zori.

 

Trezeşte-mă şi pune-n palme visul

Întrezărit prin vastele troiene.

Topeşte-te în braţele-mi de piatră

Prin ţurţurii ce picurã pe gene.

 

Trezeşte-mă când vine primavera

Şi-n jur dansează fluturi şi albine.

Deschide-mi ochii care-n hibernare,

Pe pleoape stinse , te-au păstrat pe tine…

Reporter: Antoneta DUBAN

Fotografii de Peter BOT