O nouă etapă din proiectul GAL s-a desfășurat la Vulcan

Home Economie O nouă etapă din proiectul GAL s-a desfășurat la Vulcan
O nouă etapă din proiectul GAL s-a desfășurat la Vulcan

Implementarea proiectelor din GAL Vulcan își urmează cursul firesc. În acest sens, în luna februarie 2019, echipa GAL Vulcan s-a deplasat în ZUM Micro 3B (Dalas) și ZUM Colonia de jos, în vederea afișării informărilor scrise cu privire la intervențiile ce urmează a se desfășura în zonele menționate anterior, în cadrul proiectului „GAL municipiul Vulcan – Implementare strategie locală”.

Astfel, cetățenii din ZUM Micro 3B (Dalas), au fost informați că aici se va realiza intervenția: “Refuncționalizare spații publice urbane din ZUM-uri și transformarea acestora în parcuri și locuri de joacă pentru copii”. Terenul pe care se va realiza intervenția se află în intravilanul municipiului Vulcan și aparține domeniului public, fiind poziționat pe strada Traian. Suprafața terenului este de 5717 mp.

Similar, echipa GAL Vulcan a informat cetățenii din ZUM Colonia de jos, asupra faptului că aici se vor realiza intervențiile:
1. “Refuncționalizare spații publice urbane din ZUM-uri și transformarea acestora în parcuri și locuri de joacă pentru copii”. Terenul pe care se va realiza intervenția se află în intravilanul municipiului Vulcan si aparține domeniului public, fiind poziționat pe strada Jiului. Suprafața terenului este de 2316 mp.
2. “Reabilitare infrastructură rutieră Colonia de jos – str. Libertăţii, str. Fabricii, str. Gheorghe Bariţiu, str. 22 Decembrie, str. Teiului, str. Independenţei, str. Florilor, str. Barierei, str. Andrei Mureşanu, str. T. Vladimirescu. Total 2 km.

Echipa proiect menționează că această activitate de inforare este cuprinsă în cererea de finanțare a proiectului, după cum urmează: ”Activitatea A2 : Informarea, instruirea și îndrumarea beneficiarilor și potențialilor beneficiari POCU/POR și a membrilor comunității. Subactivitatea A2.2 : Informarea membrilor comunității vizate de SDL.”