Pregătiri pentru ”Carnavalul Zăpezii” la Straja

Home Administrație Pregătiri pentru ”Carnavalul Zăpezii” la Straja

Finalul săptămânii viitoare programează în stațiunea turistică Straja o nouă zi de sărbătoare dedicată iubitorilor muntelui și pasionaților sporturilor de iarnă. De data aceasta este vorba despre un eveniment de tradiție, și anume ”Carnavalul zăpezii” care urmează să aibă pe loc în apreciata stațiune turistică din Valea Jiului sâmbătă, 9 martie 2019.

Evenimentul este organizat de autoritățile publice locale din municipiul Lupeni, în parteneriat cu Asociația ”Pro Straja” și are drept scop promovarea stațiunii și crearea unei atmosfere tipice de distracție pentru iubitorii muntelui.

”Este deja o altă frumoasă tradiție în stațiunea Straja din municipiul Lupeni ca, în fecare an, Asociația proprietarilor de cabane ”ProStraja” împreună cu autoritățile locale, să organizeze în seria de evenimente cultural-artistice și sportive prin intermediul cărora practic se promovează nu doar stațiunea, ci și domeniul schiabil, aceste serbări ale zăpezii, la fel cum se procedează în toate marle stațiuni de schi din România și din lume. Alături de ceilalți parteneri, Primăria și Consiliul local Lupeni se va implica în susținerea și organizarea evenimentului intitulat ”Carnavalul Zăpezii”, eveniment ce va avea loc în data de 9 martie în stațiunea turistică Straja”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.

În vederea bunei organizări a acestui eveniment, Consiliul local Lupeni a aprobat, în ședința din 28 februarie 2019, alocarea sumei de 7.500 lei. 

De asemenea, Primăria și Consiliul local Lupeni au decis să contribuie cu suma de 5000 de lei și pentru organizarea unui alt eveniment care va avea loc în stațiunea Straja, tot pe data de 9 martie. Este vorba despre un inedit concurs de snowboard, organizat de autoritățile locale din Lupeni în parteneriat cu NSP Gatring Sesion.  

Săptămâna viitoare, tot în Straja va avea loc și una dintre cele mai așteptate și cele mai apreciate evenimente din stațiune: ”Cupa veteranilor”. Subiect asupra căruia vom reveni cu detalii într-un articol, viitor.