Comunicat de presă / Apa Serv Valea Jiului semnează două contracte de lucrări în cadrul proiectului „Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Hunedoara (Valea Jiului) 2014 – 2020”

Home Economie Comunicat de presă / Apa Serv Valea Jiului semnează două contracte de lucrări în cadrul proiectului „Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Hunedoara (Valea Jiului) 2014 – 2020”
Comunicat de presă / Apa Serv Valea Jiului semnează două contracte de lucrări în cadrul proiectului „Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată  în județul Hunedoara (Valea Jiului) 2014 – 2020”

APA SERV VALEA JIULUI S.A. semnează două contracte de lucrări în cadrul proiectului „Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Hunedoara (Valea Jiului) 2014 – 2020”: Lot 1: VJ-CL-11 „Reabilitarea rețelelor de apă și canalizare Uricani” Lot 2: VJ-CL-12 „Extindere rețele apă Câmpu lui Neag”

Azi, 15 martie 2019, la sediul APA SERV VALEA JIULUI S.A., are loc semnarea contractelor de lucrări „Reabilitare și extindere rețele de apă și canalizare în UAT Uricani”, Lot 1: VJ-CL-11 „Reabilitarea rețelelor de apă și canalizare Uricani” și Lot 2: VJ-CL-12 „Extindere rețele apă Câmpu lui Neag”, între APA SERV VALEA JIULUI S.A. în calitate de Beneficiar și Asocierea VIRES CONSTRUCT S.R.L. – HERMANOS RUBIO GRUPO CONSTRUCTOR HERCE SLU, în calitate de Antreprenor.

Contractele de lucrări vizează reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare, la nivelul unității teritorial-administrative Uricani, în vederea îmbunătățirii calităţii serviciilor de apă și canalizare furnizate populaţiei în conformitate cu standardele de calitate ale Uniunii Europene și asigurarea continuității serviciului de alimentare cu apă 24 ore din 24. Obiectivele contractelor de lucrări sunt:

Contractul Lot 1: VJ-CL-11 „Reabilitarea rețelelor de apă și canalizare Uricani”:
– Reabilitare rețele de distribuție apă pe o lungime de aproximativ 7 km;
– Construirea stației de pompare apa Toplița – Valea de Brazi;
– Reabilitare sistem de colectare a apelor uzate pe o lungime de aproximativ 6,4 km;
– Construirea stației de pompare a apelor uzate Uricani.

Termen de execuție a lucrărilor: 21 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Valoarea contractului: 13.617.144,10 lei fără TVA.

Contractul Lot 2: VJ-CL-12 „Extindere rețele apă Câmpu lui Neag”
– Gospodăria de apă Câmpu lui Neag compusă din: stație de pompare aăa potabilă, rezervor înmagazinare (capacitate 112 mc) și stație de clorinare;
– Extinderea sistemului de alimentare cu apă cu o lungime totală de aproximativ 8 km;
– Construirea unei conducte de aducțiune cu o lungime de aproximativ 4,1 km.
Termen de execuție a lucrărilor: 21 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Valoarea contractului: 4.547.428,64 lei fără TVA.

Obiectivul general al proiectului „Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Hunedoara (Valea Jiului) 2014 – 2020” este conformarea infrastructurii de apă și canalizare în Valea Jiului, județul Hunedoara, conform cerinţelor care derivă din directivele europene privind epurarea apelor uzate (91/271/EEC) și calitatea apei destinate consumului uman (Directiva 98/83/CE), până în anul 2020. Contractul de finanţare a fost semnat în luna mai 2017 şi are o valoare totală de 384.329.650,38 de lei inclusiv TVA, din care, valoarea eligibilă nerambursabilă din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene este de 275.186.442,38 de lei.

Proiect cofinanţat din Fondul Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020