S-a stins din viață academicianul George Litarczek, părintele anesteziei românești

Home Stiri la zi S-a stins din viață academicianul George Litarczek, părintele anesteziei românești
S-a stins din viață academicianul George Litarczek, părintele anesteziei românești

Lumea medicală și academică, dar și comunitatea locală din Petroșani a primit astăzi vestea tristă a trecerii în neființă a prof.dr. George Litarczek, academician, eminent medic, considerat a fi părintele anesteziei românești moderne.

Născut în 1925 la Boston (în Statele Unite ale Americii) unde tatăl său urma o bursă de studii a Fundației Rockefeler, fiu al unei respectate familii de medici români, dr. George Litarczek şi-a început cariera medicală la Clinica de chirurgie de la Spitalul Colţea. La vârsta de 26 de ani, în anul 1951, dr. Litarczek avea să realizeze prima anestezie generală cu intubaţie traheală, o metodă revoluţionară la acel timp, făcută pentru prima dată în ţara noastră.

După o viață întreagă dedicată medicinei și după ce a format zeci de generații de medici anesteziști, odată cu ieșirea sa la pensie, dr. George Litarczek a ales să părăsească Bucureștiul și să se stabilească la munte, excursiile montane numărându-se printre pasiunile sale cele mai aprinse. A ales Valea Jiului și, ca urmare a excelentelor relații păstrate cu unul dintre studenții săi eminenți, dr. Petronela Șodolescu, în familia căreia și-a găsit un sprijin, și-a achiziționat un apartament într-un bloc din Petroșani, devenind cetățean al acestei localități. Personalitatea sa marcantă și cartea de vizită impresionantă a doctorului George Litarczek au determinat Consiliul local al municipiului Petroșani să-i acorde titlul de ”Cetățean de onoare” al acestei localități.

Primarul municipiului Petroșan, Tiberiu Iacob Ridzi se numără printre cei care au avut ocazia să-l cunoască îndeaproape pe eminentul prof.dr. George Litarczek. ”Prin dispariția unui om de mare valoare cum a fost dr George Litarczek, întreaga comunitate este, de astăzi înainte, mult mai săracă.
Membru de onoare al Academiei Române, membru al Academiei de Științe Medicale, al Academiei Oamenilor de Știință și președintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă, Dr. George Litarczek a fost și Cetățean de Onoare al municipiului Petroșani, în ultimii ani de viață făcându-ne cinstea de a locui efectiv în comunitatea Petroșaniului, căreia i-a adus, astfel, un plus de valoare. Amintirea doctorului George Litarczek va rămâne veșnică în sufletele tuturor celor care l-au cunoscut sau au avut măcar șansa să-l întâlnească în calitatea sa de medic. Dumnezeu să îl odihnească!”, a transmis primarul Tiberiu Iacob Ridzi, într-o postare făcută pe o rețea de socializare.

Doctorul Litarczek a fost unul dintre acele exemple în care un om devine sinonim cu sfera lui de activitate. Prin trecerea sa în neființă, medicina românească pierde un profesionist de mare valoare, iar România pierde una dintre cele mai strălucitoare personalități ale sale, așa cum Valea Jiului pierde un cetățean care i-a făcut cu adevărat, onoare.

Dumnezeu să-l odihnească în pace !