Punct de vedere al Consiliului județean Hunedoara la decizia controlului efectuat de Curtea de Conturi

Home Administrație Punct de vedere al Consiliului județean Hunedoara la decizia controlului efectuat de Curtea de Conturi

Având în vedere informațiile apărute recent în spațiul public cu privire la rezultatele controlului efectuat de Curtea de Conturi cu privire la activitatea Consiliului județean Hunedoara, pentru o cât mai completă informare a opiniei publice, Biroul de Presă al Consiliului Județean Hunedoara este abilitat să transmită următorul punct de vedere cu privire la decizia nr. 21/2018 emisă de Camera de Conturi Hunedoara.

Prin emiterea acestei decizii s-a solicitat aplicarea unor măsuri pentru înlăturarea următoarelor deficiențe:

  1. Efectuarea unor înregistrări contabile fără respectarea prevederilor legale referitoare la raportarea informațiilor privind drepturile constatate din formularul Contul de execuție al bugetului instituției publice – venituri – Măsură îndeplinită;
  2. Neurmărirea și neîncasarea unor venituri cuvenite bugetului local reprezentând vărsăminte repartizate de SC Drumuri și Poduri S.A.

Consiliul Județean Hunedoara a înaintat cătreTribunalul Hunedoara o cerere de admitere în tabelul definitiv al creanțelor față de bugetul Județului Hunedoara împotriva debitoarei SC DRUMURI ȘI PODURI S.A, cu termen de judecatăîn data de 29.05.2019. Facem precizarea că aceste creanțe bugetare reprezintă vărsăminte repartizate de către SC Drumuri și Poduri S.A la bugetul local din profitul contabil rămas după deducerea impozitului pe profit aferent perioadei 2005-2008, deci nu din anul 2017, cel în care a fost efectuat controlul.

  1. Întocmirea și aprobarea conform legii a documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, pentru lucrările de intervenție realizate și care au fostderulate ca lucrări de întreținere și reparații curente; majorarea valorii activelor corporale (a drumurilor județene) cu valoarea lucrărilor care au condus la îmbunătățirea stării tehnice a acestora, ulterior întocmirii și aprobării documentațiilor tehnico-economice menționate mai sus.

Referitor la acest punct facem precizarea că suntem în procedura de aprobare a acestor documentații tehnico-economice (notă conceptuală și temă de proiectare aferentă fiecărui sector de drum), care sunt întocmite conform prevederilor legale în vigoare.

4. Efectuareademersurilorlegaleîn vederea încheierii unui contract de asociere în care să fie precizată contribuția și participarea fiecărei părți la realizarea obiectivelor și activităților comune convenite precum și condițiile de administrare a rezultatelor financiare ale activităților desfășurate în comun, așa cum este prevăzut la art.16 din OG 71/2002; elaborarea, negocierea și încheierea atât a contractului de delegare a gestiunii între operatorul de servicii Asociația de Dezvoltare Intracomunitară ” Serviciul Județean pentru ocrotirea animalelor fără stăpân” și autoritățile administrației publice locale asociate, cât și anexelor la acesta, respectiv caietul de sarcini, regulamentul de serviciu, inventarul bunurilor preluate în exploatare, procesul verbal de predare-preluare a bunurilor, așa cum esteprevăzut la art.17 din OG 71/2002.

Chiar din cuprinsul acestei măsuri reiese faptul că acțiunile pentru înlăturarea neregulilor constau în întocmirea, elaborarea unui contract de delegare, măsuri care vor fi demarate ulterior comunicării de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi București a răspunsului la contestația formulată de instituția noastră în ceea ce privește și acest punct.

Pentru  aceste măsuri (punctele 1-4), modalitatea lor de a le îndeplini nu presupune recuperare de prejudicii ci, așa cum a decis Camera de Conturi, acestea pot fi remediate prin efectuarea unor operațiuni ulterioare.

  1. Decontarea unor lucrări neexecutate în cadrul obiectivului de investiții „Reparații capitale Casa de Cultură Hunedoara”.

Acest punct face obiectul unei plângeri penale înaintată de instituția noastră către Poliția Municipiului Hunedoara, în vederea efectuării cercetării penale. Menționăm că lucrările executate pentru acest obiectiv s-au derulat în baza unui contract încheiat în anul 2012, deci nu din anul 2017, cel în care a fost efectuat controlul.

6. Stabilirea exactă a întinderii prejudiciului creat bugetului local prin decontarea nejustificată a unor lucrări, înregistrarea în contabilitate a prejudiciului și recuperarea integrală a acestuia referitor la lucrarea pentru Limita județ Gorj-Pas Vâlcan.

Vor fi luate măsuri care vor fi demarate ulterior comunicării de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi București a răspunsului la contestația formulată de instituția noastră în ceea privește și acest punct.

7. Stabilirea exactă a întinderii prejudiciului adus bugetului local al Județului Hunedoara în urma decontării unor cantități de material antiderapant peste cantitățile care rezultă din consumurile aprobate prin devizul analitic pentru 24 ore, raportate la orele de punere în operă recepționate și decontate, înregistrarea în contabilitate a acestor operațiuni.

Vor fi luate măsuri care vor fi demarate ulterior comunicării de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi București a răspunsului la contestația formulată de instituția noastră în ceea privește și acest punct.

8. Stabilirea exactă a întinderii prejudiciului adus bugetului local al Județului Hunedoara în urma decontării lucrărilor de „Reabilitare și consolidare pod peste râul Strei pe DJ 668C, km 0+890” fără a fi recuperată valoarea pagubei create prin distrugerea podului; înregistrarea în contabilitate și recuperarea integrală a acestuia.

Acest punct face obiectul unei acțiuni în instanță împotriva SC Hidroconstrucția S.A București care are termen de judecată în data de 27.03.2019. Menționăm că acest prejudiciu a fost cauzat ca urmare a lucrărilor efectuate de SC HidroconstrucțiaSA în albia râului Strei în perioada 2010-2014, deci nu în anul 2017, cel în care a fost efectuat controlul.

Deficiențele constatate la punctele 3-8 fac obiectul contestației nr. 16544/30.10.2018, contestație  înaintată Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi, deci decizia ce le cuprinde și pe acestea nu este executorie decât după pronunțarea soluției de către această comisie.

Biroul de presă