Consiliul județean investește pentru drumuri mai bune în Ținutul Pădurenilor

Home Administrație Consiliul județean investește pentru drumuri mai bune în Ținutul Pădurenilor
Consiliul județean investește pentru drumuri mai bune în Ținutul Pădurenilor

Locuitorii din Ținutul Pădurenilor vor avea condiții mai bune de circulație după ce Consiliul Județean Hunedoara va moderniza încă 5 kilometri de drum județean pe sectoare situate pe raza comunei Cerbăl.

Drumul județean (DJ 687J), pe sectoarele cuprinse între Cerbăl și Socet, respectiv Socet și Feregi, pe o distanță de aproximativ 5 kilometri, are o stare tehnică rea, având suprafețe mari cu gropi, făgașe și denivelări în profil transversal și longitudinal, acumulări de ape din ploi ce băltesc pe drum. Regimul de scurgere a apelor este în general „defavorabil” deoarece pe unele porțiuni de drum nu sunt amenajate dispozitive de scurgere a apelor (șanțuri, rigole, podețe), iar cele existente sunt nefuncționale din cauza colmatării.

În acest scop, joi, 21 martie a.c., în ședința extraordinară a Consiliului Județean Hunedoara a fost adoptată hotărârea privind aprobarea Notei conceptuale și a Temei de proiectare pentru obiectivul „Modernizare DJ687J: Hunedoara – Boș – Groș – Cerbăl – Socet – Feregi, tronson km 21+400 – km 24+900 și tronson km 25+600 – km 27+400“, un proiect estimat la o valoare totală de 4,5 milioane de lei. Calculul exact al cheltuielilor pentru execuția obiectivului de investiții se va face după elaborarea documentațiilor în toate fazele de proiectare.

Prin modernizarea tronsoanelor cu îmbrăcăminte pietruită se realizează îmbunătățirea condițiilor de circulație pentru localnici, pentru copiii din satele tranzitate, privind accesul la locurile de muncă, respectiv la școli și licee. De asemenea, existența unei căi de comunicații îmbunătățită va asigura efectuarea unui schimb superior și rapid de mărfuri cu lărgirea pieței de desfaceri locale.

Oportunitatea acestei investiții este dată de necesitatea menținerii și modernizării rețelei de drumuri județene la parametri normali ce asigură siguranța circulației și confortul participanților la trafic cu impact asupra dezvoltării sociale a zonei.