”Apă pentru toți și toți pentru șah !”, de Ziua Mondială a Apei, la Stația de Tratare a Apei de la Valea de Pești

Home Educație ”Apă pentru toți și toți pentru șah !”, de Ziua Mondială a Apei, la Stația de Tratare a Apei de la Valea de Pești
”Apă pentru toți și toți pentru șah !”, de Ziua Mondială a Apei, la Stația de Tratare a Apei de la Valea de Pești

Apa Serv Valea Jiului și-a popus (și a reușit!) să marcheze anul acesta ”Ziua Mondială a Apei” printr-un eveniment absolut inedit, realizat în parteneriat cu secția de șah a CSM ”Mhai Viteazu” din Vulcan, sub sloganul ”Apă pentru toți, toți pentru șah !”

Pornind la ideea părintelui Olimpiadelor moderne, Pierre de Coubertin, ”Minte sănătoasă în corp sănătos”, cei de la Apa Serv Valea Jiului și-au propus să invite cele mai agere minți din Valea Jiului, șahiștii Văii Jiului de la apreciata și performanta secție de șah a CSM ”Mihai Viteazu” din municipul Vulcan într-un ”schimb de experiență” la Uzina de Tratare a Apei de la Valea de Pești.

”Ideea acestui proiect ne-a venit după ce am vorbit, pe de o parte, cu coordonatorul acestui club de șah de la Vulcan, Dorel Șchiopu și, pe de altă parte, după ce am aflat că în echipa noastră, mai ales la stația de tratare de la Valea de Pești, avem salariați preocupați de șah. Am reușit să-i aducem laolaltă pe pasionații de șah de la Apa Serv și pe micii șahiști ai lui Dorel Șchiopu interesați de activitatea noastră, într-o zi specială pentru noi toți: Ziua Mondială a Apei”, ne-a declarat Cristian Ionică, directorul general al Apa Serv Valea Jiului.

Astfel, peste 20 de copii cu mintea ”brici” împreună cu antrenorul lor dar și cu părinții care i-au însoțit au avut parte, în cadrul acestui proiect, de o experiență inedită, în care au văzut cu ochii lor pe unde și cum se transformă apa din barajul de la Valea de Pești în apă potabilă de cea mai bună calitate, care alimentează orice ”corp sănătos” din regiunea Văii Jiului. Însoțiți chiar de către directorul general al companiei de apă din Valea Jiului, Cristian Ionică, căruia i s-au alăturat Silviu Gângu (șeful Stației de Tratare Valea de Pești), Trifu Roman, Glăvan Vasile și Mojoatcă Crinela (muncitorii care deservesc acest obiectiv), Szocs Cristina și Iancu Mirabela (laborantele Laboratorului de analize de la Valea de Pești) și Daniel Preda (purtătorul de cuvânt al Apa Serv),  oaspeții au vizitat toate instalațiile Uzinei de Tratare a Apei de la Valea de Pești și s-au convins că apa de la robinetele lor nu vine chiar așa, pur și simplu din Jiu direct în pahar, ci parcurge un drum lung și atent monitorizat de filtrare, tratare, analiză și transport.

Adevărați sportivi, micii șahiștii n-au rămas datori față de gazdele lor și s-au revanșat, oferindu-le angajaților de la stația Valea de Pești o lecție de șah, urmată de o competiție ad-hoc organizată la fața locului. În fața eșichierului s-au așezat, de o parte pasionații de șah de la Apa Serv (în frunte chiar cu directorul Cristian Ionică) și de cealaltă parte campionii de la CSM ”Mihai Viteazu”. Evident, la final, concluziile au certificat faptul că angajații Apa Serv sunt  pricepuți în tot ce fac pentru a asigura Văii Jiului o apă potabilă de cea mai bună calitate, iar micii șahiști ai lui Dorel Șchiopu rămân campioni ai sportului minții, chiar și în competiția cu oamenii mari. ”A fost un experiment frumos, util pentru copii, care de multă vreme își doreau o vizită la acest obiectiv al Apa Serv. Au avut ocazia să vadă acum care este drumul apei din baraj la robinet, au fost curioși, au pus foarte multe întrebări și, în schimb, le-au oferit la rândul lor gazdelor noastre plăcerea de a afla mai multe despre șah, de a se convinge că acest sport este cu adevărat un sport al minții. Pentru că am întâlnit la Apa Serv mulți oameni pasionați de șah, le-am oferit o tablă de șah omologată, cu piesele aferente, dar și 20 de caiete de exerciții pentru a-și însuși bazele teoretice ale șahului. În plus, am convenit că salariații de la Apa Serv care sunt pasionați de șah, ne vor întoarce vizita și vor fi oaspeți ai secției de șah a CSM Vulcan”, a declarat Dorel Șchiopu, coordonatorul șahiștilor de la CSM Vulcan.

Pe scurt, acest eveniment interesant a dovedit că sloganul adoptat de Apa Serv Valea Jiului anul acesta, cu prilejul Zilei Mondiale a Apei – ”Apă pentru toți, toți pentru șah !” – i-a adus laolaltă pe toți cei care prețuiesc dictonul lui Pierre de Coubertin ”Minte sănătoasă în corp sănătos !” și acționează ca atare. Spre cinstea lor !