Pagina de poezie / ”Sfinte soare” de Dorel Neamțu

Un-te duci tu, Sfinte Soare?

Când a ta inimă doare.

Eu n-am inimă să doară,

Nici părinţi care să moară.

 

Unde stai tu, noaptea-ntreagă?

De nu-i chip ca să te vadă.

Eu nu stau pentru-a apune,

Încălzesc cealaltă lume.

 

Ce mănânci tu, Sfinte Soare?

De eşti grâu şi sfântă floare.

Eu n-am hrană pamântească

Ci una Dumnezeiască.

 

Cine te-a născut pe tine?

Cine-i Maica, cine, cine?

Eu sunt timp şi sunt lumină

Din creaţie divină.

 

Cui te rogi tu, Sfinte Soare?

De-a ta inimă nu moare?

Eu sunt foc şi Duh şi Zeu,

Şi mă rog lui Dumnezeu.

 

Tu ai fost copil vreodată?

Ca să plângi pentru o fată.

Eu plâng pentru lumea toată.

Sunt copil şi am un tată.

 

Ce tren ar pleca spre tine?

Mâine când apusul vine.

Nu e tren şi nu sunt şine,

Ca să zboare către mine.

 

Unde-ai fost tu astă vară?

Am secerat grâu la ţară.

Am scos apă din fântână

Pentru lumea mea divină.

 

Ce să-ţi dau ca amintire?

C-ai vorbit Soare cu mine.

Lasă-mi drept de pomenire,

Doar o clipă de iubire.

 

Ce ştii Soare, despre mine?

De-un copil ce nu-i ca tine.

Eu te văd de zeci de ani.

Eşti absolvent de Roşcani.

 

Poem de Dorel Neamţu

Foto: Sergiu Vințan