Serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat joi, 28 martie pe 4 străzi din Petroşani

Home Anunțuri Serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat joi, 28 martie pe 4 străzi din Petroşani
Serviciul de distribuţie a gazelor naturale va fi sistat joi, 28 martie pe 4 străzi din Petroşani

Compania Delgaz Grid informează că pentru efectuarea unor lucrări
specifice la sistemul de distribuţie este nevoită să sisteze temporar
alimentarea cu gaze naturale joi, 28 martie, începând cu ora 08:30,
consumatorilor de pe stăzile: Sălătruc, Gociu Nicuşor, Venus şi Aviatorilor
din localitatea Petroşani.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat,
imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora
15:30.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea
distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp
de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre
numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele
reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif
local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele
de telefonie).

Compania regretă disconfortul creat şi le mulţumeşte clienţilor pentru
înţelegerea şi sprijinul acordat pentru desfăşurarea acestor lucrări.