Start energic la lucrările de modernizare a drumului spre Parâng

Home Administrație Start energic la lucrările de modernizare a drumului spre Parâng
Start energic la lucrările de modernizare a drumului spre Parâng

Odată cu schimbarea echipei de conducere, firma Strabag a demarat în forță lucrările la modernizarea drumului județean 709F, pe porțiunea de la Cabana Rusu până la stația de întoarcere a telescaunului nou. Deja de câteva zile, zeci de oameni și mai multe utilaje lucrează pe acest șantier, astfel încât angajamentele noului manager de proiect, ing. Cătălin Flămânzeanu, directorul tehnic regional al societății Strabag, de a finaliza peste 90% din lucrări în cursul acestui an, să devină realitate. 

”Lucrările efectiv au început acum o săptămână. Am început cu dezghețarea drumului, era un pod de gheață de aproximativ 25 cm, care făcea imposibil accesul atât pentru riverani, cât și pentru mijloacele noastre. Am început cu aceste lucrări preliminare pentru a ne facilita și nouă drumul și căile de acces. Nu avem la această oră nicio problemă de altă natură decât cea care ține de condițiile meteorologice. În primul rând începem cu partea de infrastructură rutieră, cu amenajările de versanți, ziduri de sprijin, colectări de ape, torenți, ulterior, sperăm noi, după cum ne-am propus pentru anul acesta și am și transmis, să realizăm undeva la 90%”, a declarat Cătălin Flămânzeanu. 

Acesta recunoaște însă că, pentru a îndeplini acest obiectiv, are nevoie și de puțin noroc de vreme bună, pentru că, în general în zonele de munte la o astfel de altutidine timpul fizic în care se poate lucra efectiv pe teren nu e mai mare de 4-5 luni pe an.

Șantierul lucrărilor de pe DJ 709F a fost vizitat astăzi și de către administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram. ”Chiar dacă, în ultima perioadă de timp, am fost prezent mai mult pe drumurile județene din jumătatea de nord a județului, asta nu înseamnă că neglijez promisiunile pe care le-am făcut celor din zona Văii Jiului. De aceea, astăzi am fost prezent din nou pe șantierul deschis pe DJ 709F Cabana Rusu-Parâng, acolo unde au demarat lucrările pentru modernizarea acestui drum județean, pentru a verifica dacă, într-adevăr, cei de la firma care a câștigat licitația, și-au început activitatea, așa cum s-au angajat. Trebuie să recunosc că am fost mulțumit de desfășurarea de utilaje și echipe de muncitori cu care noul responsabil de proiect abordează această lucrare. La fel, am fost mulțumit să aflu că această echipă și-a luat angajamentul ferm de a finaliza acest proiect, în proporție de peste 90%, pe parcursul acestui an”, a declarat Costel Avram.

Acesta spune că, pentru investorii din Parâng și, în egală măsură, pentru turiștii care vor veni aici, Consiliul județean mai are, pentru anul acesta, două vești bune. ”În cel mult o lună, Consiliul Județean Hunedoara va demara procedurile de licitație și pentru modernizarea celor circa 800 de metri din DJ709F, de la troiță până la releul TV, așa cum s-a promis. Iar pentru turiștii care vin în Parâng, mai am încă o veste bună. Urmare a unei propuneri lansate de jurnalistul Ilie Pintea, suntem decisi să amenajăm pe acest drum județean, undeva mai jos de Cabana Rusu, un punct de belvedere, cu parcare și binoclu, într-o zonă de unde se poate admira de sus întreaga Vale a Jiului”, a mai spus Avram.

Drumul turistic 709 F aflat în administrarea Consiliului județean Hunedoara trebuie trebuie modernizat, potrivit contractului semnat cu cei de la Strabag, pe o lungime de 4 kilometri, într-un termen de cel mult 27 de luni.  Costurile de execuție se ridică la peste 17 milioane de lei, fondurile fiind obținute de CJH de la Guvern, prin Programul Național de Dezvoltare Locală.