Restaurarea sitului Sarmizegetusa Regia (UNESCO) – cel mai mare proiect al ultimilor 30 de ani

Home Administrație Restaurarea sitului Sarmizegetusa Regia (UNESCO) – cel mai mare proiect al ultimilor 30 de ani
Restaurarea sitului Sarmizegetusa Regia (UNESCO) – cel mai mare proiect al ultimilor 30 de ani

Vineri, la Deva, a fost prezentat proiectul „Restaurarea și punerea în valoare a sitului arheologic Sarmizegetusa Regia”, documentație realizată de Institutul Național al Patrimoniului (INP) împreună cu colectivul științific al șantierului arheologic la solicitarea Consiliului Județean (CJ) Hunedoara. Evenimentul s-a desfășurat la Palatul Magna Curia în prezența reprezentanților Ministerului Culturii și Identității Naționale, ai INP, ai CJ Hunedoara, ai administrației publice locale, instituțiilor și autorităților publice implicate în protejarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural național.

Prezentarea de la Deva este rodul protocolului de colaborare și al contractului de prestări servicii privind elaborarea de studii de investigații (etapa I și II) și DALI (etapa a III-a) pentru monumentul istoric de la Sarmizegetusa Regia – monument de importanță națională și universală, încheiate între CJ Hunedoara și INP în anul 2018.

Potrivit directorului INP, domnul Ștefan Bâlici, proiectul prezentat la Deva, are trei obiective principale. Primul se referă la conservarea materialului istoric care există, a vestigiilor arheologice, al doilea obiectiv este recuperarea înțelesurilor și a caracteristicilor arhitecturale ale ruinelor, iar al treilea presupune interpretarea și prezentarea monumentului.

„Este un proiect major cum nu s-a mai făcut în România de mai bine de 30 de ani, un proiect de asemenea anvergură pe un sit arheologic. Acoperim toate aceste trei paliere și aș zice, dacă m-aș referi la un gest pe care îl facem aici, care mi se pare cel mai important, este acela de recuperare a topografiei antice care e o topografie antropică. Sunt terase geometrice făcute de om, nu e un munte natural, e un munte care a fost prelucrat. În timp, aceste caracteristici geometrice și rigoarea aceasta a formei s-au pierdut. Noi încercăm să recuperăm în primul rând această topografie și apoi detaliile arhitecturale în măsura în care ruinele ne permit asta”, a declarat domnul Ștefan Bâlici.

Invitați la eveniment, reprezentanții Ministerului Culturii și Identității Naționale, domnul Alexandru Pugna – secretar de stat și doamna Rela Nicoleta Ștefănescu – secretar general, au reiterat sprijinul Guvernului pentru găsirea soluțiilor legale de transmitere în administrarea CJ Hunedoara a tuturor cetăților dacice de pe teritoriul județului nostru.

„Este îmbucurător faptul că, la Hunedoara, aveți o echipă la Consiliul Județean interesată pentru rezolvarea acestor probleme, iar pe noi ne bucură că avem oameni cu care putem colabora. Prezența noastră aici este garanția faptului că Ministerul Culturii și Identității Naționale este alături de dumneavoastră și că își dorește rezolvarea tuturor problemelor legate de proprietatea acestor locuri unde se găsesc cetățile dacice, dar și de rezolvarea proiectului foarte îndrăzneț care ne-a fost prezentat astăzi aici”, a declarat domnul Alexandru Pugna.

Vicepreședintele CJ Hunedoara, domnul Sorin Adrian Vasilescu, a subliniat importanța proiectului realizat de către specialiștii INP și a reconfirmat determinarea administrației județene pentru a pune în valoare patrimoniul național din Munții Orăștiei.

„Astăzi vedem rodul studiilor făcute la Sarmizegetusa Regia, valoarea totală a acestui proiect fiind de aproximativ 145 de milioane de lei. Este vorba despre o sumă uriașă pentru un proiect uriaș, o sumă pe care CJ Hunedoara nu o are, dar care poate fi obținută din alte surse.Etapizat, se pot face pași concreți în realizarea obiectivelor propuse”, a declarat domnul Sorin Adrian Vasilescu.

Studiile și documentațiile realizate de specialiștii INP vor sta la baza viitoarelor lucrări de conservare, restaurare și punere în valoare a sitului arheologic Sarmizegetusa Regia pe care CJ Hunedoara intenționează să le deruleze în următorii ani.