Vlachos Fotis: ”Putem rezolva problema obezității la copii doar împreună cu părinții acestora”

Nu trebuie decât să ne uităm în jurul nostru ca să constatăm că una dintre cele mai mari probleme ale oamenilor de astăzi este obezitatea. Din păcate, problemele de supraponderabilitate devin din ce în ce mai vizibile la copii cu vârste din ce în ce mai mici. Iar studiile realizate pe acest subiect nu doar confirmă acest trend, ci sunt tot mai îngrijorătoare.

În acest context, doi apreciați profesori de sport din Valea Jiului, prof. Doina Țopescu (de la Colegiul Economic ”Hermes”) și prof. Dan Filip (de la Școala gimnaizală ”IG Duca”) s-au alăturat unui proiect pilot pe care prof. Vlachos Fotis și-a propus să-l deruleze, prin intermediul Eurodiet România pe care o conduce, cu scopul de veni în sprijinul famiilor responsabile care doresc să-și salveze copiii de la pericolele tot mai mari generate de obezitate.

Proiectul, intitluat ”Stop obezității ! Alege să mănânci sănătos !” a demarat în urmă cu un an de zile la Petroșani, grupul țintă fiind stabilit chiar din copii cu vizibile probleme de greutate din cele două școli partenere. ”Din păcate, anul trecut, proiectul nu a mers prea bine, pentru că deși copiii vor să facă ceva în această problemă, nu se bucură întotdeauna de atenția și sprijinul părinților. Ceea ce e mai grav este că problema obezității la copii este foarte mare și zi de zi aceste cazuri se înmulțesc, în mod dramatic. Proiectul nostru își propune să-i responsabilizeze pe părinți, pentru că ei sunt cei care pot și care trebuie să traseze direcția corectă pe care trebuie să o urmeze copiii lor, inclusiv din punct de vedere al alimentației. Dacă nu reușim să facem o informare și o necesară educație părinților, atunci nu o să reușim nimic. Eu cred că este foarte important ca un părinte să înteleagă faptul că un copil implică atenție și responsablitate, că un copil nu este un cățel sau un peștișor într-un acvariu, pe care-l hrănim și atât!”. spune Vlachos Fotis.

Acesta își propune să transfere, gratuit, către familiile din Valea Jiului care se confruntă cu problema obezității la copii, informații privind concepția unei alimentații sănătoase, informații verificate deja prin succesul obținut cu mii de cazuri de obezitate rezolvate prin programul de nutriție conceput de Eurodiet. ”Venim cu acest proiect și nu le vindem nici un produs oamenilor, nu cerem nici un leu și nu cerem nimic în schimb decât puțină atenție, pentru ca informațiile pe care le oferim gratuit să ajute copiii să scape de problemele obezității și, implicit, de probemele medicale conexe generate de aceasta. Trăim înt-o lume în care alimentația noastră nu mai este ca acum 25-30 de ani. Trebuie să avem mare grijă astăzi la tot ce mâncăm, pentru că alimentele de tip fast-food sau  cele procesate sunt adevărate ”bombe” nutriționale de care nu ne putem păzi decât dacă suntem informați corect”, explică prof. Vlachos Fotis.

Tocmai de aceea, crede apreciatul nutriționist, trebuie să fim foarte bine informați atunci când decidem ce mâncăm. ”Noi nu spunem că există mâncare bună sau mâncare rea. Noi vrem să-i învățăm pe părinți cum să combine proteinele, carbohidrații, zaharurile, grăsimile din diverse alimente astfel încât să le ofere copiilor lor o masă corespunzătoare și bună, care să-i ajute în creștere și dezvoltare, dar care să nu-i conducă la obezitate”, mai arată Vlachos Fotis.

Desigur, programul ”Stop Obezității ! Alege să mănânci sănătos ” va continua la Petroșani, chiar dacă, din păcate, mulți dintre părinții copiilor care deja au probleme severe legate de greutatea corporală nu par să înțeleagă pericolul indiferenței lor față de perspectivele copiilor. ”Nu putem obliga pe nimeni și nici nu ne propunem acest lucru. Dar, în același timp, suntem deschiși pentru a le oferi ajutor de specialitate, prin conceperea unei diete alimentare corecte, personalizate pentru fiecare copil în parte, pentru familiile care își doresc acest lucru. Noi credem că e de datoria noastră să facem acest lucru și nu vom ezita să-l facem”, arată prof. Vlachos Fotis, managerul geneal al Eurodiet România.

Cei care doresc să-și includă copiii în acest program, sunt invitați să-i contacteze pe cei doi profesori de sport din Valea Jiului, Doina Țopescu și Dan Filip.