Alte 9,5 milioane de lei pentru reabilitarea rețelor de apă și canalizare din municipiul Lupeni

Home Economie Alte 9,5 milioane de lei pentru reabilitarea rețelor de apă și canalizare din municipiul Lupeni
Alte 9,5 milioane de lei pentru reabilitarea rețelor de apă și canalizare din municipiul Lupeni

”Lupeniul va deveni, în perioada următoare, un șantier, nu doar la suprafață, ci și în subteran !”, a spus directorul general al Apa Serv Valea Jiului, Cristian Ionică, la ceremonia de semnare a celui de-al doilea contract de lucrări europene care vizează reabilitarea rețelelor de apă și canalizare din zona Lupeni Est.

Contractul, care aduce alte 9,5 milioane de lei pentru investiții în modernizarea rețelelor de apă pe o lungime de 8,5 km, a rețelelor de canalizare pe o lungime de 4,1 km, construirea unei stații de pompare a apei potabile în cartierul Ștefan și a unei stații de pompare a apei uzate pe Lupeni Est, vine după ce un alt contract similar a fost deja semnat pentru lucrările ce zivează zona de vest a municipiului Lupeni.

La semnarea noului contract de investiții a fost prezent și primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță. Acesta s-a declarat mulțumit de faptul că Apa Serv Valea Jiului a reușit să atragă fonduri europene pentru modernizarea rețelei de apă și canalizare din municipiul Lupeni. ”Nici noi, administrația locală, și nici operatorul de apă nu am fi avut banii necesari pentru a realiza aceste investiții și de aceea vă felicit pentru că ați accesat bani europeni în această direcție. Cetățenii municipiului Lupeni au nevoie de servicii de apă și canalizare moderne și mă bucur că după implementarea acestor proiecte, le vor avea. În același timp, vreau să le atrag atenția celor de la firma care va implementa aceste proiecte că dorim ca, după execuția lucrărilor la apă și canalizare, locul să fie adus la forma inițială și vom urmări cu mare atenție acest lucru”, a spus primarul Lucian Resmeriță.

Prezent și de această dată la semnarea contractului de lucrări, administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram a declarat: ”Asemeni primarului municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, sunt convins că acest nou proiect derulat de Apa Serv Valea Jiului cu fonduri europene, prin POIM, va aduce un confort sporit cetățenilor din acest important municipiu al Văii Jiului, odată cu accesul la servicii de calitate net superioară în ceea ce privește alimentarea cu apă și canalizare. Și cu acest nou prilej i-am felicitat pe artizanii acestui program de investiții, foștii mei colegi din echipa de la Apa Serv Valea Jiului și sunt cu adevărat mândru de fiecare realizare a acestui colectiv de excepție.