Fotbal în competiție specială pentru romi, la Vulcan

Home Stiri la zi Fotbal în competiție specială pentru romi, la Vulcan
Fotbal în competiție specială pentru romi, la Vulcan

Sărbătoarea tradițională a romilor a fost sărbătorită, anul acesta, la Vulcan într-un mod ceva mai aparte ca de obicei. Astfel, cu sprijinul Primăriei și Consiliul Local al municipiului Vulcan, pe lângă activitățile culturale organizate în mod tradițional, anul acesta a fost organziat și o competiție de fotbal pentru copiii și tinerii romi.

Primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, apreciază că entuziasmul cu care cetățenii din cartierele Colonia-de-Jos, Crividia, Centrul Vechi și Micro 3B s-au mobilizat pentru tot ceea ce a însemnat desfășurarea acestui eveniment sportiv, este o confirmare a dorinței lor de integrare în activități care să le pună în evidență calitățile, pasiunile și bucuria de a trăi.

La prima ediție a acestei competiții, desfășurată pe terenul de sport al Școlii Gimnaziale nr.4 au participat 4 echipe, două de copii din Crividia și Centrul Vechi și două de tineri din Micro 3B și Colonia-de-Jos.

Festivitatea de premiere a fost organizată în Colonia-de-Jos, unde toate cele 4 echipe au fost premiate cu diplome și dulciuri, oferite de organizatori.

Au fost prezente și momentele artistice, realizate cu copiii și tinerii din aceste zone, care au recitat, au cântat și dansat, în ritmurile muzicii tradiționale a romilor.

”Felicit liderii comunităților de romi din cele 4 cartiere: Colonia-de-Jos, Crividia, Micro 3 B și Centru Vechi care s-au implicat total în desfășurarea acestui eveniment sportiv, cuprins în agenda de activități culturale și sportive aprobată de consilierii locali. Mulțumesc Președintelui Comisiei de Cultură – consilierul local Pompiliu Barbu, pentru modul excelent în care a coordonat organizarea primei ediții a Cupei Romilor la Fotbal. Îi mulțumesc și expertului pentru romi din cadrul Primăriei- Irina Pungă, pentru felul în care reușește să mențină comunicarea și colaborarea dintre instituția noastră și comunitățile rome din municipiul Vulcan”, a mai precizat primarul Gheorghe Ile.