Încep lucrările de modernizare a șoselei Hunedoara-Călan

Home Administrație Încep lucrările de modernizare a șoselei Hunedoara-Călan
Încep lucrările de modernizare a șoselei Hunedoara-Călan

În scurt timp, asocierea de firme care a obținut contractul de lucrări, poate începe lucrările în cadrul proiectului „Modernizare DJ 687, Sântuhalm – Hunedoara – Călan (km 13+050 – km 22+791)”. De altfel joi, 25 aprilie , conducerea Consliului județean Hunedoara a anunțat semnarea ordinului de începere a lucrărilor.

„Am semnat ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a drumului județean (DJ) 687 pe tronsonul Hunedoara-Călan.Totodată a fost semnat și procesul-verbal de predare/primire a amplasamentului urmând ca asocierea de firme care a obținut contractul de lucrări să demareze execuția acestora în cel mult două săptămâni”, a declarat, președintele CJ Hunedoara, domnul Mircea Flaviu Bobora.

Modernizarea acestui sector de drum este proiectată pe o lungime de 9,7 km de carosabil și presupune lărgirea părții carosabile (până la 9 metri pe o distanță de aproape 4 km), amenajarea de șanțuri și rigole, amenajarea de ziduri de sprijin, construcția a 6 podețe și reabilitarea pasajului peste calea ferată Simeria-Petroșani.

Valoarea totală a proiectului este de 36,4 milioane de lei, din care 28,22 milioane de lei – finanțare nerambursabilă, contribuția Consiliului Județean Hunedoara – 664,12 mii lei, fonduri guvernamentale – 4,31 milioane lei, la care se adaugă o finanțare din bugetul Consiliului Județean Hunedoara – 3,13 milioane lei.

Proiectul este finanțat din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritară 6 – „Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională”, Prioritatea de investiții 6.1 „Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN -T, inclusiv a nodurilor multimodale”.

Durata de execuție a lucrării este de 23 de luni.