Pregătiri pentru Paște la Casa Pollicino din Petroșani

La ”Casa Pollicino” din Petroșani, locul în care se întâlnesc zi de zi copii ceva mai speciali din comunitatea Văii Jiului, sărbătorile creștine au întotdeauna un aer ceva mai aparte. Evident, acest lucru se datorează atât emoției cu care acești copii așteaptă, an de an, sărbătorile, dar și bucuriei de a-i avea, de fiecare dată, alături, nu doar pe cei care coordonează acest centru de zi, ci și pe cei care și-au pus amprenta pe însăși existența ”Casei Pollicino”. Printre aceștia, de 11 ani încoace, se numără și primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi.

Acesta a fost prezent și în acest an, ca de fiecare dată în ajunul Paștelui, la vopsitul ouălor, un eveniment care se derulează cu regularitate la ”Casa Pollicino” în Joia Mare. ”În fiecare an vin aici, nu cred că am lipsit în vreun an de când s-a deschis Centrul Pollicino, și mă bucur că alătur de cei 80 de copii din acest centru, au venit și anul acesta foarte mulți voluntari, atât din Italia, cât și din România, oameni care vin cu drag de fiecare dată aici și dau o mână de ajutor. E o mare bucurie și pentru noi dar și pentru cei mici, o motivaţie în plus şi o satisfacţie pentru ei că pot să facă ceva util și plăcut, alătur de noi. Suntem în Săptămâna Mare, urmează Sărbătorile de Paşti, iar acești copii speciali de la Casa Pollicino au nevoie de mai multă atenţie din partea noastră şi eu cred că în astfel de momente trebuie să fim alături de ei”, a spus primarul Tiberiu Iacob Ridzi. 

În cadrul Asociației ”Casa Pollicino” funcționează un centru de zi pentru copii cu dizabilități și unul pentru copii cu factor de risc de abandon familial. Cei care se ocupă de activitatea de zi cu zi a centrului recunosc că astăzi a fost, pentru toți cei de aici, o zi cu adevărat specială. Suntem în al unsprezecelea an de activitate și este a unsprezecea oară când noi organizăm în prag de mare praznic al Învierii Domnului, din nou, activitatea cu vopsitul ouălor. Chiar încercăm și ne dăm silința ca micuții să crească în casa noastră ca într-o familie tradițională românească. Organizăm întotdeauna o masă festivă și pregătim așa cum se cuvine Paștele. De dumincă au început să sosească și bravii noștri voluntari din Italia, care vin an de an în număr mare. Într-o fericită coincidență, anul acesta sunt 11 voluntari din Italia care se ocupă de mentenanța casei”, a declarat Florentina Presecan, directorul Casei Pollicino din Petroșani.