Ploaia nu a fost un impediment pentru simpatizanții PSD care
și-au dorit să participe duminică, 5 mai 2019, la întâlnirea cu președintele executiv al PSD, Viorica Dăncilă – Primul Ministru al României. Asta poate pentru că la Lupeni și, în general în Valea Jiului, după cum apreciază senatorul Cristian Resmeriță, ”PSD este o mare și unită familie, în care oamenii sunt întotdeauna bucuroși să-i primească pe ai lor”.
Premierul Viorica Dăncilă a venit la Lupeni împreună cu colegii săi din Guvern Eugen Teodorovici (ministrul Finanțelor) și Marius Budăi (ministrul Muncii). Acestora li s-au alăturat însă și deputatul Laurențiu Nistor (președintele Organizației PSD Hunedoara), senatorul Viorel Sălan, deputatul Ilie Toma, președintele Consilului Județean – Mircea Bobora ș.a. Cu toții au venit la Lupeni, în mijlocul oamenilor dintr-una din cele mai mari organizații social-democrate din România pentru a le vorbi despre importanța alegerilor europarlamenare din 26 mai și pentru a-și declara, o dată în plus, susținerea pentru candidatul hunedorenilor, Natalia Intotero (fostul ministru al Românilor de Pretutindeni).
”Vin aici la Lupeni și, în general, în Valea Jiului, întotdeauna cu mare plăcere, pentru că aici mă încarc cu energie pozitivă și știu că vin alături de oameni care-mi sunt dragi și unde mă simt, într-adevăr ca într-o familie. Vă mulțumesc pentru primirea pe care ne-ați făcut-o și astăzi. Ne aflăm într-o nouă campanie electorală în urma căreia noi vom trimite în Parlamentul European oameni care au demonstrat că sunt români și care vor binele acestei țări. Iar Natalia Intotero este unul dintre aceștia. Când am aflat că va candida, nu am știut dacă să mă întristez sau să mă bucur. Știam că pierd un ministru de mare calitate, atât profesională cât mai ales umană, dar în același timp, am fost bucuroasă că face parte din echipa de adevărați români pe care PSD este pregătită să o trimită la Bruxelles”, a spus premierul Viorica Dăncilă la Lupeni.
Liderul PSD Lupeni, senatorul Cristian Resmeriță este ferm convins că pe 26 mai, Lupeniul va avea din nou un scor excelent în alegeri concretizat în cele mai multe voturi pentru PSD. Dar, mai în glumă, mai în serios, acesta a precizat că oamenii așteapă, la rândul lor, ca votul lor să se reflecte în fondurile alocate comunității în care trăiesc.
”Nu vreau să fac astăzi nici o promisiune. Am venit pentru a ne întâlni cu primarii, cu liderii comunităților și cu oamenii din Valea Jiului pentru a afla ce așteptări au de la noi și pentru a găsi soluții de a pune în practică cerințele lor. Pentru că oamenii nu mai vor să aștepte 5 ani pentru a avea venituri mai bune, ci le vor acum ! Pentru că primarii nu mai vor să-și modernizeze orașele și să crească nivelul de trai al cetățenilor din comunitatea lor peste 5 ani, ci vor să o facă acum ! Pentru că investiții de genul celei privind finalizarea drumului spre Herculane nu mai trebuiesc doar promise în campanii electorale, ci trebuie realizate acum !”, a spus Viorica Dăncilă.
Iar unele decizii în acest sens, deja au fost adoptate. Așa cum, în opinia Premierului Viorica Dăncilă s-a făcut și cu majorarea salariilor și pensiilor, și cu alocarea de resurse financiare prin programele de dezvoltare locală, și cu construcția bugetelor locale din acest an, și cu hotărârea de guvern din 16 aprilie, prin care Guvernul a dispus reluarea investiției de construcție a DN 66A Uricani-Herculane.
Chiar și așa, răspunzând solicitării transmise de primarul Lupeniului, Lucian Resmeriță, atât Primul Ministru Viorica Dăncilă, cât și ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici au dat asigurări că pe masa de lucru a Guvernului deja se află în lucru elaborarea unui program special, denumit ITI, prin care județul Huneodara să beneficieze de fonduri speciale de dezvoltare, după modelul implementat deja cu succes de Guvern în Delta Dunării (în județul Tulcea). În plus, Primul Ministru Viorica Dăncilă este de părere că dacă oamenii vor înțelege că România are nevoie în viitorul Parlament European de oameni care să sprijine regiunile speciale (cum este și valea Jiului) prin alocarea de fonduri europene, ci nu de oameni care votează împotriva propriei țări și împotriva oamenilor.
De altfel, în opinia premerului, viitorul României depinde foarte mult de votul românilor, de felul în care aceștia vor vota în acest an nu doar pentru a trimite români adevărați în Parlmentul European, ci și pentru a susține politic actuala echipă de guvernământ. ”Partidul Social Democrat a demonstrat că îi pasă de oameni și că îi pasă de România, în timp ce din păcate, pentru politicienii din alte partide, altele sunt interesele care le guvernează activitatea”, a mai spus Viorica Dăncilă.
Într-un discurs extrem de dur la adresa celor din Opoziție, primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță a arătat că PSD nu a tăiat niciodată din veniturile cetățenilor și nici din drepturile oamenilor. ”Ce au făcut cei din PNL, care au devenit doar o mască pentru cei din PDL ? Au tăiat pensii și salarii ! Au tăiat din fondurile de dezvoltare ale comunităților locale ! Pe tatăl meu, care a fost primar aproape 20 de ani, cei din PDL l-au lăsat fără 30% din veniturile cuvenite municipiului Lupeni pentru dezvoltare. Fostul Premier Cioloș când a fost ultima dată la Lupeni, vizita lui era cât pe ce să ne coste închiderea Minei Lupeni și noroc cu fratele meu și cu liderii din actualul Guvern care au reușit să oprească acest deznodământ tragic pentru mii de familii din orașul nostru. Din păcate, am avut și noi, în PSD, trădători și mincinoși. A fost aici, ca Prim Ministru, Mihai Tudose. Ne-a promis câte-n lună și în stele, dar ne-a dezamăgit total. Zi de zi, PSD este atacat cu jigniri, minciuni și dezinformări orchestrate de partidele de opoziție. Păi astfel de oameni și astfel de partide ne dorim noi să ne reprezinte în Europa ? Sau de oameni precum doamna premier Viorica Dăncilă sau colega noastră Natalia Intotero, care ne-au sprijinit fără rezerve în tot ceea ce am solicitat”, a spus primarul Lucian Resmeriță.
Un posibil răspuns a venit chiar din partea Primului Ministru Viorica Dăncilă care a spus: ”Cred că, la ora actuală, eu sunt cel mai atacat om politic din România. S-au spus atât de multe neadevăruri, uneori într-un limbaj atât de vulgar, la adresa mea… Este adevărat că, așa cum se spune, sunt o fire ceva mai emotivă, mai sensibilă. Dar oare nu e vremea ca și în politică să avem oameni și cu sentimente, nu doar roboți sau ”yes-mani” cu capul plecat la Înalta Poartă ? Am fost 9 ani șeful delegației europarlamentarilor PSD și în țară adversarii noștri politici spun că nu am avut nici o activitate la Bruxelles. Din păcate pentru ei, char în aceste zile, revista ”Politico” din Belgia a prezentat, pe baza unor dovezi solide, că m-am numărat între primii 10 parlamentari europeni din punct de vedere al activității derulate în acest for european, înainte chiar de cel pe care PPE îl propune acum pentru postul de viitor Președinte al Comisiei Europene. Unii nu vor însă să vadă astfel de lucruri, referă să mintă, să apostrofeze, să înjure. Eu cred că noi, românii, am fost și încă suntem un popor demn, un popor animat de respect față de oameni și instituții. E firească într-o democrație, lupta politică și dezbaterea ideilor divergente, cu argumente și soluții pentru probemele oamenilor. Din păcate, în România de azi, nu mai avem astfel de adversari, ci doar oponenți care ne înjură, iar la acest tip de atitudine eu nu voi răspunde niciodată.”
Primul Ministru Viorica Dăncilă a dat asigurări la Lupeni, acolo unde au fost prezenți simpatizanți ai PSD dar și lideri ai acestui partid din toată Valea Jiului că, atât în calitatea sa de președinte executiv al PSD, dar mai ales în calitatea de șef al Guvenului, va acorda tot sprijinul și întreaga atenție pentru soluționarea problemelor din Valea Jiului și pentru creșterea calității vieții oamenilor care locuiesc în această regiune a țării.
De altfel, pentru a dezbate în amănunt problemele uneia dintre cele mai importante clase sociale existente în prezent în Valea Jiului – pensionarii, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, alături de fostul șef al Casei de Pensii Hunedoara, actualul deputat Ilie Toma, dar și alături de senatorul Cristian Resmeriță și de deputatul Laurențiu Nistor, a organizat o întâlnire specială cu reprezentanții organizațiilor de pensionari din Valea Jiului. Marius Budăi le-a dat din nou asigurări pensionarilor din sectorul minier că se lucrează în ritm intensiv la recalcularea pensiilor pentru cei care au lucrat în grupele I și II de muncă în baza Legii 221/2018 (între ai cărei inițiatori se află și senatorul Resmeriță) dar a precizat, de asemenea că, în luna septembrie a acestui an, toți pensionarii din Valea Jiului vor beneficia de o nouă creștere a pensiilor, odată cu majorarea punctului de pensie. În plus, minstrul Finanțelor, Eugen Teodorovici a dat asigurări că, în ciuda avertismentelor fără nici un temei prezentate de Opoziția politică, în visteria țării există anul acesta bani și pentru salariile majorate, și pentru pensii majorate.
Delegația guvernamentală condusă de Prmul Ministru Viorica Dăncilă
și-a încheiat programul nu înainte de a răspunde invitației de a participa, în ciuda vremii ploioase, la două dintre evenimentele care marchează derularea unora dintre cele mai frumoase obiceiuri ale oamenilor din Valea Jiului: nedeia momârlănească de la Paroșeni și nedeia momârlănească de la Cîmpu lui Neag.