Județul Hunedoara are din nou un câștigător al concursului național #Digitaliada

Home Educație Județul Hunedoara are din nou un câștigător al concursului național #Digitaliada
Județul Hunedoara are din nou un câștigător al concursului național #Digitaliada
Ediția a treia a concursului #Digitaliada și-a desemnat câștigătorii. 224 de materiale digitale educaționale au fost înscrise, în total, în concurs, iar dintre acestea, juriul a selectat 9 câștigatori. Astfel, câștigătorul premiului II la categoria Proiecte didactice este Dan Matei, profesor de istorie și geografie la Școală Gimnazială Pui, județul Hunedoara, cu proiectul didactic în limba engleză ”Globalization, National and European Identity”. Materialul reprezintă un scenariu didactic menit să familiarizeze elevii cu fenomene, precum globalizarea, identitatea națională și europeană, diversitatea culturală. A căutat constant diferite platforme educaționale, iar în anul 2017 a descoperit platforma Digitaliada. “Digitaliada pune la dispoziția cadrelor didactice o serie de materiale digitale educaționale realizate de profesori și de alți autori. Am folosit o parte din aceste resurse digitale în realizarea unor scenarii didactice, am și participat la ultimele două ediții ale concursului Digitaliada, iar anul acesta am și câștigat”, a declarat prof. Dan Matei.

De altfel, județul Hunedoara a dat în fiecare an un câștigător la concursul #Digitaliada. În edițiile anterioare, Didina Botgros, învățătoare din orașul Aninoasa, a câștigat de fiecare dată premiul II la categoria Proiecte didactice, în prima ediție cu materialul ”Universul”, iar în a doua ediție cu materialul ”Orizontul local Aninoasa” Anul trecut, la aflarea veștii că a câștigat, mărturisea: „Principala motivație de a participa la acest concurs o reprezintă dorința de a-mi prezenta munca și experiența didactică. Digitaliada mi-a dat încredere că ceea ce fac la clasă este în beneficiul elevilor mei, că proiectele mele aplicate în activitățile formale și nonformale aduc un plus valoare procesului didactic actual”.


#Digitaliada este un concurs care încurajează crearea de materiale digitale cu conținut original și open source, utile procesului de învățare. Concursul de materiale digitale este organizat în cadrul Digitaliada, proiect de educație digitală al Fundației Orange, și se adresează în principal cadrelor didactice din orice școală din România, dar și persoanelor de peste 14 ani interesate să creeze și să distribuie publicului larg materiale didactice în format digital, ce pot fi folosite în predarea oricărei discipline școlare din ciclul gimnazial. În cadrul concursului, au fost deschise trei secțiuni pentru înscrierea materialelor digitale – Aplicații, Conținut video și Proiecte didactice. În cadrul fiecărei categorii au fost premiate trei materiale, valoarea totală a premiilor fiind de 8.000 Euro. Câștigătorii primesc echipamente digitale performante, astfel încât să-și susțină în continuare munca de dezvoltare și creare de conținut educațional digital.

“Multe dintre materialele premiate promovează sau dezvoltă activități de învățare propuse în noile programe școlare și vizează în mod direct competențe specifice profilului de formare. Am convingerea că aceasta este calea prin care un profesor inovativ demonstrează că disciplina pe care o predă este un mijloc, și nu un simplu scop în sine – iar mijloacele de învățare digitale nu fac excepție”, a declarat Ciprian Fartușnic, cercetător științific principal la Institutul de Științe ale Educației.

„Ne bucurăm să descoperim creatori care revin în concurs, motivați să prezinte abordări digitale diferite și care își doresc să  contribuie la îmbunătățirea performanței școlare a elevilor. Ajuns la a treia ediție, concursul #Digitaliada a reușit să creeze în platforma Digitaliada o comunitate a persoanelor pasionate de educația digitală”, a declarat Amalia Fodor, director Fundația Orange.