Cenaclul ”Lumină Lină”, a doua ”minune” a Ierusalimului în concert la Petroșani de ”Ziua Independenței Doinei Românești”

Un reportaj de DOREL NEAMȚU

Nimic nu este mai sfânt decât să auzi, într-un cadru împodobit cu crengi verzi de brad, ce parcă anunță Crăciunul, cu ramuri lungi și puternice de fag și cu trunchiuri mari de stejari seculari, cântecul fără egal al privighetorilor între urletele înfiorătoare ale animalelor de pradă, gata să-l ucidă odată cu uciderea trupurilor tuturor acestor păsări măiastre.

Cântecul este cuvântul rodit din Sămânța miraculoasă, lăsată aici pe pământ din neantul necunoscut la care mintea omenească nu poate ajunge vreodată.

O mână de ucenici ai credinței, voluntari ai Centrului Social Educațional ”Sfânta Ecaterina” de la Petroșani, alături de Protopopiatul Petroșani, au organizat recent un spectacol extraordinar, găzduit în Aula Universității din Petroșani, cu participarea Părintelui DORU GHIOPA, autorul faimoaselor cântece: ”Așa-i românul”, ”Tu, Ardeal, Măi, Ardeal”, ”Cântecul lui Ștefan cel Mare” și multe altele. A fost sâmbătă, zi de calendar 11 mai 2019, cu o zi înainte de Duminica în care sunt sărbătorite Sfintele Mucenițe care au descoperit mormântul gol al Domnului nostru Iisus Hristos.

Cântecul a renăscut parcă, iarăși, patriotismul, a aprins flacăra speranței sub semnul crucii, asemenea Luminii Sfinte de la Ierusalim, într-o sală mare, cât o patrie, de-a încăput în ea toată istoria Ardealului, a Moldovei, a Munteniei și altor Țări Românești. Acolo unde cântă muzica, se opresc războaiele, asemenea vremurilor când în Grecia Antică se desfășurau Jocurile Olimpice de la Atena, din patru în patru ani.

Șapte ”apostoli” ai cântecului și ai credinței, cu Părintele Cătălin în frunte, ținând Evanghelia în inimă, s-au ”arătat” în fața unei mulțimi entuziaste, cu un har și cu un dar greu de egalat. Bătăile tobei erau bătăile inimilor, glasul Părintelui Cătălin vibra cu toate simțămintele celor vii și a celor morți întru credință, iar acompaniamentul cu naiul și cu ghitara, în straiele românești, a scânteiat cu o tărie de fulger. Încoronarea cântecelor s-a făcut firesc, într-o ”LUMINĂ LINĂ”, prin ”arătarea” Patriarhului muzicii patriotice și a pricesnelor, PĂRINTELE DORU GHIOPA în vârstă de 82 de ani, în fața căruia lumea s-a ridicat, evlavios și respectuos, în picioare.

În fundalul scenei, parcă s-au ivit, așezați în formă de stea, marii martiri ai neamului, voievozi ai cuvântului, sfinți ai credinței, toți înveliți în aura albă și curată a conștiinței lor, născută din dragostea de neam și de țară. Au cântat, parcă, alături de corul celor vii, acești nemuritori în destin și în suferință: HOREA, CLOȘCA și CRIȘAN cântau din fluierele albe ale moților și din spițele roții cu care li s-au frânt trupurile; Marele AVRAM IANCU și-a scos tulnicul Apusenilor, înspăimântând armatele străine, purtând în picioare ”opincile” rupte de atâta drum, făcut pe jos, de patru ori, până la Viena, la împăratul Austriei; MIHAI VITEAZU a ridicat sus sabia dreptății și Tricolorul sub care a unit cele trei țări române – Ardealul, Moldova și Țara Românească; ȘTEFAN CEL MARE și SFÂNT a mânuit paloșul biruinței și a cântat în fiecare strană din cele patruzeci și șase de biserici zidite de el, în cei patruzeci și șapte de ani de domnie; MIHAI EMINESCU ”Domnul cel de pasăre măiastră, / Domnul cel de nemurirea noastră” a coborât în cântec și în vers – Doina – din Luceafărul de seară, botezând-o apoi în apa sfințită a sufletului românesc, spre nemurire; ALEXANDRU IOAN CUZA, primul nostru domn pământean, cu lacrimile pribegiei în ochi, s-a înfășurat cu toate cuvintele nobile ale țăranului român MOȘ ION ROATĂ, devenite cântec de țară și de nesomn, ”Noi îl vrem pe Cuza, Domn !”; SFÂNTA VARVARA, Ocrotitoarea minerilor a intonat, parcă, alături de toată sala ridicată în picioare ”Imnul Minerilor”: ”În mină-i Dumnezeu cu noi/ Afară grijă și nevoie/ Deasupra noastră n-avem cer/ C-așa e viața de miner !”

Au cântat toate mănăstirile, toate bisericile și au bătut clopotele în dungă, de la Nistru pânˊ la Tisa, să alunge pentru totdeauna norii vrăjmași aduși de corbii nesătui ai atâtor popoare năvălitoare.

Ca un adevărat ”PATRIARH”, părintele Doru Ghiopa, octogenar de cântec și de credință a coborât, apoi, din înaltul așteptărilor publicului în mijlocul unei mulțimi ardente, care aștepta parcă vindecarea. ”Tu Ardeal, Măi Ardeal, Mult ai trăit cu amar”, ”Trei culori și-o singură iubire – Țara noastră românească”, ”Nimic pe lume nu-i mai sfânt decât să mori pe-acest pământ, înfășurat în tricolor”, ”Vin copiii, vin cu toții, Pe câmpia Libertății, Vin românii, toți ca unul, să înconjure gorunul !”

Rotunda noastră graniță teritorială și spirituală are forma unui cerc, prin care nu se poate intra, simbolizând eternitatea în trup și credință și spiritul care nu are nici început și nici sfârșit. A fost a 505-a ”arătare” în fața publicului, aducând speranță și vindecarea rănilor acestui popor. O icoană a Sfintei Fecioare Maria îndrumătoare și izbăvitoare de MIR a ocrotit această sărbătoare. În anul 2012, luna februarie, ziua 12, în Sfânta Biserică din Sibiu, această icoană a început să lăcrimeze, izvorând mir timp de o oră și jumătate. Minunea s-a repetat de alte 14 ori, în timpul liturghiilor. Mii de enoriași s-au adăpat și se adapă din această credință ce poartă acest miraculos semn, însănătoșindu-se de boli grele, de care sufereau. Dar cea mai mare vindecare rămâne cea sufletească, de care acest neam are atât de mare nevoie și de grabnică împlinire.

La Petroșani, a fost un pod de cântec, zidit peste toate izbânzile și toate suferințele poporului român, de la un mal la altul al țării, de la Părintele Cătălin până la Părintele Doru Ghiopa și de la Părintele Doru Ghiopa la Părintele Cătălin și la toți ceilalți ”apostoli”. Evenimentul a fost unul dedicat marilor momente istorice de la 9 Mai 1877 – Independența de Stat a României, 9 Mai 1945 – Ziua Victoriei aliaților asupra Germaniei hitleriste, 9 Mai 1950 – Ziua Europei și Ziua Păcii. Dar 9 mai a fost și va rămâne, pentru totdeauna, și ”Ziua Independenței Doinei Românești„ cântec unic, de dor și jele, din această lume, dăruit numai nouă de cineva, de acolo, de sus.