Investiții europene în modernizarea rețelelor de apă și canalizare din Valea Jiului

Home Stiri la zi Investiții europene în modernizarea rețelelor de apă și canalizare din Valea Jiului
Investiții europene în modernizarea rețelelor de apă și canalizare din Valea Jiului

Preocupările operatorului de apă și canalizare din Valea Jiului în ceea ce privește creșterea calității serviciilor și acoperirea teritorială cât mai aproape de procentul de 100% din gospodăriile Văii Jiului fac parte din activitățile zilnice ale echipei Apa Serv Valea Jiului. Din fericire, în atingerea acestor ambițioase obiective, cei de la Apa Serv și-au găsit un puternic aliat: Uniunea Europeană și fondurile europene nerambursabile. Este deja binecunoscut faptul că, în ceea ce privește implementarea proiectelor europene, Apa Serv Valea Jiului este un model de succes la nivel național și european, aprecierile fiind obținute chiar din partea organismelor europene, după finalizarea cu succes a progamului privind reabilitarea, modernizarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare din regiunea Văii Jiului, în cadrul programului european Regio, prin POS Mediu și altor programe similare anterioare.

Pentru că, deși au fost accesate deja fonduri europene considerabile, acestea nu au putut acoperi mai mult de circa o treime din necesarul de investiții prognozat în Masterplanul privind modernizarea întregii infrastructuri de alimentare cu apă și canalizare din regiune, specialiștii din cadrul Serviciului Dezvoltare al ASVJ (condus de Monica Tarcea) au aplicat pentru obținerea de noi fonduri europene pentru dezvoltare, disponibile în cadrul Progamului Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020. De altfel, Apa Serv este primul operator din România beneficiar de fonduri europene prin POIM care a semnat contractul de finanțare, eveniment pentru care la Petroșani a fost prezent anul trecut chiar ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb.

Între timp, acest proiect care aduce 384.329.650,38 lei pentru investiții, are deja o bună parte din contractele de lucrări, date în execuție, pentru altele urmând să fie semnate contractele de lucrări în perioada imediat următoare.

Potrivit șefului Departamentului Dezvoltare al Apa Serv Valea Jiului, Monica Tarcea, din suma totală a contractului intitulat ”Modernizrea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Hunedoara (Valea Jiului) 2014-2020”, cea mai mare parte a finanțării este alocată din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene, respectiv 275.186.442,38 lei. Pentru cofinanțare, Guvernul României contribuie, la rândul său cu 42.087.338,24 lei iar autoritățile locale și județene (care constituie Asociația ADI Apa. Valea Jiului), cu 6.474.975,12 lei.

Cu acești bani, urmează să fie realizate investiții semnificative în modernizarea rețelelor de apă și canalizare din toate localitățile Văii Jiului, la care se adaugă modernizarea unei noi stații de tratare și a unor stații de captare a apei, precum și achiziția de utilaje necesare activității operatorului regional din Valea Jiului. Toate acestea constituie obiectul celor 13 contracte de lucrări și altor 3 contracte de servicii și furnizare ofertate de Apa Serv Valea Jiului.

Directorul general al Apa Serv Valea Jiului, ing. Cristian Ionică spune că implementarea acestui proiect aduce după sine o serie de beneficii, dintre care cel mai important este îmbunătățirea calității vieții cetățenilor prin accesul la sisteme sigure și eficiente de distribuție a apei potabile și de preluare a apelor uzate, dar și încadrarea Văii Jiului în normativele de mediu ale UE în sectorul de apă și apă uzată. ”Sigur că locuitorii Văii Jiului vor beneficia, după aplicarea acestor noi investiții, de asigurarea accesului neîntrerupt la servicii de alimenare cu apă potabilă și servicii de canalizare, de îmbunătățirea calități apei de la robinet, de reducerea numărului de avarii, de mărirea capacității noastre de intervenție în caz de avarii, de reducerea infiltrațiilor în rețeaua de colectare a apelor uzate etc. În plus, atât derularea acestui proiect, cât și rezultatele acestuia vor conduce la stimularea creșterii economice în zona Văii Jiului”, spune Cristian Ionică.

Până atunci însă, pentru că orice lucru bun implică și sacrificii, conducerea Apa Serv arată că, în perioada de execuție a lucrărilor, în mod special la reabilitarea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare din centrele urbane, estimată pentru perioada 2019-2024, execuția lucrărilor din cadrul proiectului ar putea cauza un disconfort de scurtă durată. ”Noi am luat măsuri, inclusiv în cerințele contractuale impuse antreprenorilor, în vederea limitării disconfortului generat de execuția acestor lucrări. Un șantier rămâne însă un șantier și, cu siguranță, vor exista și întreruperi temporare ale serviciului de alimentare cu apă, și restricționări ale traficului rutier, zgomot, praf și noroi produse de utilajele de construcții, vor fi și alei, trotuare, zone verzi, străzi și drumuri publice afectate o perioadă de timp, dar contăm pe sprijnul și înțelegerea consumatorilor și autorităților publice, asigurându-i că disconfortul temporar va fi compensat de creșterea calității și siguranței serviciilor cu apă și canalizare, un obiectiv pe care ni-l dorim cu toții”, a mai precizat Cristian Ionică, directorul general al Apa Serv.

Chiar dacă nu va rezolva toate problemele din sistemul de alimentare cu apă potabilă și canalizare din Valea Jiului, acest nou proiect european implementat de Apa Serv va aduce o vizibilă creștere a calității serviciilor și va rezolva mare parte din problemele semnalate în prezent.