Toate cele 5 invenții prezentate de cercetătorii INSEMEX la EUROINVENT Iași au fost premiate

Home Economie Toate cele 5 invenții prezentate de cercetătorii INSEMEX la EUROINVENT Iași au fost premiate
Toate cele 5 invenții prezentate de cercetătorii INSEMEX la EUROINVENT Iași au fost premiate

Un nou succes al cercetătorilor din cadrul INCD-INSEMEX Petroșani a fost consemnat în luna mai, la Iași, acolo unde în perioada 16-18 mai 2019,  a avut loc unul dintre cele mai mari evenimente de inventică din sud-estul Europei.

Expoziţia Europeană a Creativităţii şi Inovării – EUROINVENT, ajunsă în acest an la cea de-a XI-a ediție a fost organizată la Palatul Culturii din Iași. Aceasta este singura manifestare de inventică din România care se desfășoară sub auspiciile Federație Internaționale a Asociațiilor Inventatorilor – IFIA. Anul acesta cele 90 de standuri ale expoziției au cuprins peste 600 de invenții și proiecte de cercetare, grupate în 14 categorii, la eveniment participând cercetători și inventatori din peste 20 de țări.

Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă – INSEMEX Petroșani a prezentat în cadrul EUROINVENT 2019 cinci invenții dezvoltate de colectivul de cercetători științifici, acestea fiind apreciate și premiate de către organizatori cu patru medalii și o diplomă de excelență, după cum urmează:

– Medalie de Aur pentru invenția ”Stand de determinare a produșilor de reacție generați de materiale solide combustibile” – autori Emilian Ghicioi și George Artur Găman;
– Medalie de Aur pentru invenția ”Sistem universal pentru determinarea energiei minime de aprindere a amestecurilor explozive aer-substanțe inflamabile” – autori Maria Prodan și Emilian Ghicioi;
– Medalie de Argint pentru invenția ”Stand pentru cercetarea imagistică a exploziilor amestecurilor aer-gaze inflamabile” – autori Nicolae Ioan Vlasin și George Artur Găman;
– Medalie de Bronz pentru invenția ”Avertizor prezență în proximitate a terminalelor mobile aflate în emisie utilizabil în atmosfere explozive” – autori Marius Darie și George Artur Găman;
– Diplomă de Excelență pentru invenția ”Metodă de rezolvare apriori a unei reţele de aeraj afectată de un fenomen de explozie” – autori Doru Cioclea și George Artur Găman.

Rezultatele confirmă încă o dată, dacă mai era nevoie, valoarea echipei de cercetători de la prestigiosul institut de cercetare-dezvoltare din Valea Jiului.