E ”O lume minunată pentru copii”, de 1 Iunie, și la Lupeni

Home Administrație E ”O lume minunată pentru copii”, de 1 Iunie, și la Lupeni
E ”O lume minunată pentru copii”, de 1 Iunie, și la Lupeni

Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni vor organiza mai multe evenimente publice dedicate sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului.

Duminică, 2 Iunie 2019, începând cu ora 12,00 în Parcul CAP din Lupeni va avea loc un eveniment special dedicat copiilor din localitate, care vor avea ocazia de a se întâlni cu mascote și personaje îndrăgite din desene animate. Nu va lipsi nici muzica și dansul, acestea fiind garantate de artiștii invitați în spectacolul organizat de municipalitate sub genericul ”O lume minunată”. Astfel, pe scenă vor urca îndrăgitul solist din Valea Jiului, Andrei Popa dar și o voce în vogă a muzicii pentru copii și tineri: BIBI.

”Ziua Copilului este una dintre cele mai frumoase sărbători pe care suntem datori să o facem una pe măsura așteptărilor copiilor din orașul nostru. Ne-am pregătit corespunzător și îi invităm pe toți copiii să vină duminică, 2 iunie 2019 în parcul de la CAP – pe care ne-am străduit să-l facem cât mai frumos și mai bine echipat pentru copii – la sărbătoarea dedicată acestora. Avem surprize frumoase pentru toți, dar și muzică de cea mai bună calitate. În întâmpinarea Zilei Copiilor, permiteți-mi să le transmit, în avans, tuturor copiilor din Lupeni, din toată Valea Jiului și de pretutindeni, la mulți și fericiți ani !”, a spus Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.

De asemenea, în după-amiaza zilei de 31 mai, de ora 17,30 la Palatul Cultural va avea loc o nouă reprezentație a membrilor Cenaclului ”Pas cu pas” din localitate, coordonați de prof. Petronela Baldovin, într-un spectacol destinat copiilor.