Maraton artistic al absolvenților Școlii populare de artă, la Palatul Cultural din Lupeni

Zeci de copii frumoși și talentați au fost protagoniști ai unui frumos concert de muzică populară, găzduit joi, 13 iunie 2016 de Palatul Cultural din municipiul Lupeni. Organizat de Ansamblul ”Mesagerii Iubirii” de la Liceul Teoretic Lupeni (coordonator prof. Mariana Peptenaru) și Școala populară de Artă din Petroșani (clasa de canto a prof. Simona Ionașc), în parteneriat cu Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni, evenimentul le-a dat posibilitatea artiștilor în devenire ai celor două veritabile școli de muzică din Valea Jiului să facă o nouă demonstrație a talentului lor artistic, de data aceasta la finalul încă unui an de studiu.

Pentru mulți dintre cei care au urcat pe scenă, spectacolul de la Lupeni a constituit de fapt serbarea de absolvire, aceștia fiind aplaudați la scenă deschisă de public și felicitați de dascălii lor pentru recitalul lor superb, care a completat un spectacol maraton în care folclorul românesc de cea mai bună calitate a fost vedetă, iar cântecul, jocul și voia bună au fost ingrediente ale unei zile deosebite pentru toți cei care au participat la acest maraton artistic.

Potrivit prof. Simona Ionașc de la Școala Populară de Artă, pepiniera de elevi talentați pregătiți la Lupeni, în mod special în cadrul Ansamblului ”Mesagerii iubiri” coordonat de prof. Mariana Peptenaru și colaborarea cu aceștia în anul 2018/2019 s-au concretizat în numeroase spectacole-eveniment susținute împreună. ”Vreau să-i mulțumesc doamnei Mari Peptenaru pentru frumoasa noastră colaborare, așa cum doresc să-i felicit pe toți cei care au absolvit anul acesta Școala Populară de Artă, de care mă declara deosebit de mândră. Le doresc artiștilor mei frumoși și talentați, mult succes în viață și în carieră”, a spus prof. Simona Ionașc. â

La rândul său, prof. Mariana Peptenaru apreciază nu doar colaborarea excelentă cu Școala populară de artă de la Petroșani și, în mod special, cu clasa de canto folclor a doamnei prof. Simona Ionașc, ci și sprijinul constant de care activitatea cultural-artistică și educațională din Lupeni și din toată Valea Jiului se bucură din partea administrației locale de la Lupeni. ”Mulțumesc, în primul rând, copiilor pentru o ediție maraton a spectacolului nostru de absolvire care a fost ca de fiecare dată, unul deosebit. Le mulțumesc părinților că ne sunt alături și nouă, dar mai ales copiilor, în fructificarea acestei frumoase pasiuni care este muzica populară. Îi mulțumim domnului primar Lucian Resmeriță, doamnei consilier local Rodica Cîmpean și doamnei consilier județean Maria Ivăniși, pentru sprijinul acordat și mulțumim întregului colectiv de la Palatul Cultural Lupeni, care ne-au fost și ne sunt, de fiecare dată, gazde deosebite. Așa cum se cuvine să le mulțumim tuturor celor care vin la spectacolele noastre, pentru a-i admira pe acești copii deosebiți și pentru a-i răsplăti cu cel mai de preț cadou pentru un artist: aplauzele lor”, a spus prof. Mariana Peptenaru.

La Lupeni, activitățile culturale, educative și artistice, mai ales cele care au în prim plan copiii, se bucură de întregul sprijin al autorităților locale. ”Avem datoria și, de ce să nu recunoaștem, avem bucuria de a-i încuraja pe cei mici să se implice în astfel de activități care pun în valoare tradițiile acestei zone, pun în valoare portul popular, dansul și muzica folclorică și care, aduc în atenția comunității talentul și munca unor copii pasionați și talentați, dar și profesionalismul dascălilor care-i coordonează. Fiecare spectacol al acestor copii e un prilej de bucurie pentru noi toți, pentru cetățenii din Lupeni, iar sălile pline sunt argumentul categoric că acest tip de activități trebuie încurajat și sprijinit și în anii următori, lucru pe care, la Lupeni, în mod cert, îl vom face. La finalul unui alt an școlar de excepție, vreau să-i felicit pe toți elevii care, dincolo de programa de studiu de la clasă, își găsesc timp pentru a studia muzica și pentru a oferi oamenilor atât de multe momente de bucurie”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.