Undă verde pentru execuția sensului giratoriu de pe DN 66 în intersecția de la Petroșani spre Petrila

Home Administrație Undă verde pentru execuția sensului giratoriu de pe DN 66 în intersecția de la Petroșani spre Petrila
Undă verde pentru execuția sensului giratoriu de pe DN 66 în intersecția de la Petroșani spre Petrila

O nouă investiție pe agenda de lucru a Consiliului Județean Hunedoara a primit girul Consiliului județean. Este vorba despre amenajarea sensului giratoriu din Petroșani, la intersecția DN66 cu strada Dealului, pentru care, în ședința din 19 iunie a Consiliului județean Hunedoara au fost aprobați indicatorii tehnici ai proiectului.

După ce, în ședința precedentă a fost aprobată asocierea cu Municipiul Petroșani, joi, Consiliul Județean Hunedoara a aprobat documentația tehnico-economică (faza DALI) și indicatorii tehnico-economici pentru acest obiectiv, urmând ca în scurt timp să fie demarate procedurile de licitație pentru proiectarea și execuția lucrării.

„Această investiție este necesară pentru descongestionarea traficului la schimbarea direcției de mers din intersecție, fluidizarea circulației auto și pietonale, dar mai ales pentru scăderea riscului de accidente rutiere. Odată aprobate documentația și indicatorii investiției, aparatul de specialitate din cadrul Consiliului Județean Hunedoara se va ocupa licitația pentru proiectare și execuție. Dacă nu vor fi îngreunate procedurile, acest obiectiv ar putea fi finalizat chiar în acest an”, a declarat Costel Avram, administratorul public al Județului Hunedoara.

Valoarea totală a investiției este de aproximativ 700 de mii de lei, iar fondurile vor fi asigurate din bugetul județului Hunedoara.