Angajaţii lunii mai la Apa Serv Valea Jiului

Home Economie Angajaţii lunii mai la Apa Serv Valea Jiului
Angajaţii lunii mai la Apa Serv Valea Jiului

Finalul lunii mai a consemnat din nou evidențierea celor mai buni dintre salariații de la Apa Serv Valea Jiului. Conducerea executivă a operatorului regional al serviciilor de apă și canalizare din regiunea Văii Jiului a evaluat, ca de fiecare dată, activitatea fiecăruia dintre angajații societății, dar și activitatea colectivă a secțiilor și departamentelor din cadrul acesteia, stabilind numele celor care au fost declarați angajații lunii iunie.

Potrivit deciziei luate de comisia de evalaure, angajații lunii mai 2019 de la Apa Serv Valea Jiului sunt:

  • Mihaela Gologan – inginer în cadrul Serviciului Comercial
  • Cristian Andraş – instalator în cadrul sectorului apă  canal Aninoasa
  • Gheorghe – Aurel  Crâsnic – şef secţie staţii tratare apă şi staţii epurare

Similar, comisia de evaluare  a decis că, urmare a activității întregii echipe de salariați, colectivul Staţiei de epurare Dănuţoni merită titlul de ”Colectiv al lunii iunie 2019”.  Colectivul, coordonat de ing. Gheorghe Aurel Crîsnic este alcătuit din: Neagoe Ion, Bolea Virgiliu, Pop Ioan Damian, Ionel Ion Claudiu, Juglea Darius Adrian, Daj Ion, Illes Alin Adrian, Toplicean Constantin, Ignat Vali, Vişan Ioan, Ciurcu Răzvan Ionuţ, Szatmari Istvan Iosif, Oroşanu Pavel, Dragotă Petru Rusalin, Stăncioi Silviu Dumitru și Daj Ana.

Laureații premiilor pentru activitatea din luna iunie de la Apa Serv au fost invitați astăzi la sediul central al societății, în sala de festivități ”Nicolae Sădean”, unde au fost felicitați de echipa managerială. Cu toții au primit diplome care le atestă calitatea de salariați ai lunii iunie, dar și prime în bani.

”Desigur, acolo unde au apărut cele mai multe probleme legate de întreținerea și funcționarea rețelelor de apă și canalizare, în luna mai, care a fost una ploioasă, cu destul de multe probleme care au necesitat intervenții operative de urgență, salariații noștri au avut misiunea de a se mobiliza și de a depune eforturi susținute pentru ca beneficiarii noștri să nu fie afectați de acestea. În luna mai, din cauza cantităților mari de apă aduse de ploi, am avut foarte mult de lucru în gestionarea stației de epurare de la Dănuțoni, dar și în rezolvarea unor avarii serioase cu care ne-am confruntat, în mod special la Aninoasa, acolo unde  salariații noștri au intervenit  prompt la rezolvarea avariilor. Îi felicit pe colegii noștri care, la finalul activității din luna mai, au reușit să-și adjudece, pe merit, prin munca depusă, titlul de angajați ai lunii în cadrul echipei Apa Serv”, a declarat Cristian Ionică, directorul general al Apa Serv Valea Jiului.