Final de competiție la Red Bull X-Alps 2019. Toma Coconea încheie pe locul 11.

Home Stiri la zi Final de competiție la Red Bull X-Alps 2019. Toma Coconea încheie pe locul 11.
Final de competiție la Red Bull X-Alps 2019. Toma Coconea încheie pe locul 11.

Cea de-a IX-a ediție a competiție de alergare montană și zbor cu parapanta, desfășurată sub genericul Red Bull X-Alps, s-a încheiat astăzi, după 11 zile în care cei mai buni 32 de atleți din lume au sfidat limitele rezistenței umane, demonstrând că, uneori, omul poate învinge natura. printre cei 32 de alergători s-a numărat și sportivul din Petroșani, Toma Coconea care a reprezentat România în această apreciată competiție mondială.

După un start bun la Salzburg, Toma Coconea a avut de înfruntat o vreme capricioasă, când cu frig și ploaie, când cu vijelii, când cu o căldură toropitoare. Nu a încheiat însă cursa la Monaco, dar este cel de-al 11-lea sportiv în clasamentul ediției din acest an, un rezultat bun pentru veteranul acestui concurs. ”La Red Bull X-Alps 2019, cea mai dură competiție de aventură din lume, am avut parte de mai multe puncte de control și mai multă zăpadă decât în edițiile precedente, ceea ce a transformat această ediție într-una mult mai complexă, tehnică, dificilă. Efortul fizic și psihic depus a fost intens, dar până la urmă, este ceea ce îmi place – să demonstrez că limitele pot fi depășite. Canicula și zilele în care nu am avut condiție de zbor și m-au obligat să alerg, acumulând oboseală, m-au determinat ca în ultima zi să zbor în loc să parcurg distanța până la Monaco la pas, cu toată faima de alergător înrăit. Nu am reușit să ajung la Monaco, dar la final de competiție m-am răcorit într-un lac azuriu, am fost alături de oameni dragi și pot spune că a fost o competiție pe cinste! Mulțumesc sponsorilor care m-au susținut în toată nebunia asta, echipei de suport și celor care m-au pe care i-am ținut cu sufletul la gură și m-au urmărit de acasă”, a declarat Toma Coconea, imediat după finalul cursei. 

În termeni tehnici, pentru Toma Coconea, ediția a IX-a de la Red Bull X-Alps se poate traduce astfel: parcurgerea unei distanțe totale de 2030,78 kilometri, din care 590,84 de kilometri în mers, alergat și cățărat, timp de 98,5 ore, alți 1439,95 de kilometri în zbor cu parapanta , timp de 40,9 ore și o altitudine maximă de zbor de peste 6000 de metri în cel mai spectaculos lanț montan din Europa: Alpii.

Este evident că, pentru noi, românii, și mai ales pentru noi, cei din Valea Jiului și din județul Hunedoara, Toma Coconea este camionul nostru. Pentru acuratețea informațiilor pe care vi le supunem atenției, consemnăm însă faptul că, Red Bull X-Alps 2019 a fost câștigat de sportivul elvețian Christian Maurer (laureat și al ediției precedente), secondat de francezul Maxim Pinot. Cea de-a treia poziție pe podiumul competiției din acest an a fost împărțită de austriacul Paul Guschlbauer și francezul Benoit Outters.

Tuturor, aplauze binemeritate și felicitări !

Foto: Cornel Pochiu