Asfalt pe drumul spre barajul de la Valea de Pești

Home Administrație Asfalt pe drumul spre barajul de la Valea de Pești
Asfalt pe drumul spre barajul de la Valea de Pești

Mai multe lucrări de reabilitare și modernizare a unor drumuri vicinale (comunale) din zonele sătești ale orașului Uricani se află în plin proces de reabilitare și modernizare, în această perioadă, grație unui proiect al administrației locale de la Uricani derulat cu fonduri de la Guvern, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL).

Unul dintre drumurile pe care a fost turnat, pentru prima oară, asfalt este și Dosul Pribeagului, de la Câmpu lui neag, un drum care face legătura dintre DN 66A și barajul de acumulare a apei de la Valea de Pești. Zilele trecute, primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu a fost prezent pe șantierul acestei investiții publice, pentru a verifice stadiul și calitatea lucrărilor de modernizare-asfaltare a drumurilor vicinale.

”Avem mai multe astfel de drumuri vicinale pe care vom turna asfalt anul acesta, pe proiectul pe care-l derulăm prin PNDL. Ce este de reținut e că bună parte din aceste drumuri, așa cum este și cel de la Dosul Pribeagului, au o dublă eficiență. În primul rând, ele asigură o cale rutieră mai sigură și în ton cu cerințele secolului în care trăim, pentru riverani, dar în același timp ele vor facilita accesul turiștilor, tot mai numeroși, care vin în zona orașului nostru, spre barajul de la Valea de Pești (cum este cazul acestui nou drum pe care l-am finalizat), spre complexul turistic de la Cheile Buții (cum este cazul unui alt drum pe care l-am finalizat recent) și spre alte zone de interes turistic din Uricani, această importantă poartă de intrare în Munții Retezat”, a declarat primarul Dănuț Buhăescu.

Acesta spune că investițiile publice de acest tip vor continua și anul acesta, dar și anul viitor și în cei următori, până când asfaltul va fi prezent pe toate străzile din orașul Uricani și localitățile componente acestuia. De altfel, în viitorul apropiat, autoritățile locale de la Uricani vom proceda la proiectarea următorul lot de drumuri vicinale, acolo unde au fost finalizate procedurile de întabulare.