Strabag își intensifică ritmul lucrărilor la drumul din Parâng

Una dintre cele mai importante lucrări de investiții ale Consiliului Județean Hunedoara, derulate în regiunea Văii Jiului, respectiv modernizarea drumului județean 709F Cabana Rusu-Masivul Parâng, este în grafic. Concluzia îi aparține chiar administratorului public al județului Hunedoara, CXopstel Avran, care a urcat astăzi din nou în Parâng, pentru a verifica stadiul acestei investiții.

”Sunt foarte mulțumit de ceea ce am găsit pe acest șantier, unde cei de la Strabag lucrează conform graficului pe care l-am stabilit. M-au surprins într-un mod plăcut prin seriozitatea cu care-și respectă angajamentele asumate, drept pentru care îi felicit pentru modul în care abordează această lucrare. Iată că atunci când ai de-a face cu oameni serioși și pasionați în munca pe care o desfășoară, rezultatele nu întârzie să apară și cele mai dificile proiecte prind viață”, a declarat Costel Avram. 

Acesta a mai precizat că, potrivit reprezentanților firmei Strabag, antreprenorul acestei lucrări, pe șantierul DJ 709F din Parâng se va lucra, din 15 iulie 2019, într-un ritm și mai aler, 24 de ore din 24, astfel încât până la finalul acestui an, drumul să fie finalizat în procent de 85-90%.  Sectorul de drum care va fi modernizat are o lungime de aproape 4 km. Potrivit proiectului de execuție, în cadrul proiectului se vor realiza: 4.525 ml de rigole betonate, 23 de podețe, 2.211 ml de ziduri de sprijin din beton și ciment, 1.249 ml de ziduri de sprijin din gabioane, 2.562 ml de parapete de siguranță. În plus, după cum spune administratorul public Costel Avram au fost identificate și două locuri speciale, în care vor fi amenajate refugii de belvedere asupra panoramei Văii Jiului. 

De asemenea, Costel Avram precizează că, în prezent, Consiliul județean lucrează la documentațiile necesare și pentru realizarea porțiunii de drum care nu a fost cuprinsă în proiectul aflat în execuție. ”Dacă tot ne-am apucat de acest drum, eu zic că el trebuie dus până la capăt, adică până sus în munte, în zona ANEFS. Vom găsi o soluție să facem acest lucru, astfel încât atunci când vom inaugura acest obiectiv să o putem face cap-coadă”, a mai spus Costel Avram.