Curățenie generală la baza sportivă a CSM Jiul Petroșani, în pregătirea Centenarului sportiv

Home Administrație Curățenie generală la baza sportivă a CSM Jiul Petroșani, în pregătirea Centenarului sportiv
Curățenie generală la baza sportivă a CSM Jiul Petroșani, în pregătirea Centenarului sportiv

Pe 3 august 2019, municipalitatea din Petroșani împreună cu toți iubitorii de sport din Valea Jiului vor sărbători 100 de ani de existentă a Clubului Sportiv ”Jiul” Petroșani, cel care a fost ani de-a rândul clubul-fanion al Văii Jiului.

Până atunci, reprezentanții municipalității fac pregătirile necesare pentru ca baza sportivă să îmbrace o ținută de sărbătoare, pe măsura evenimentului pe care urmează să-l găzduiască. În acest sens, astăzi a fost prima zi de curățenie generală. Dotați cu saci de gunoi, cu mături și lopeți, cu pensule și vopsea,  angajați ai Primăriei municipiului Petroșani au ajutat administratorii bazei sportive la activitățile de curățenie a stadionului. Cot la cot cu aceștia, l-am putut vedea și pe primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi dar și zeci de alți funcționari din cadrul Primăriei care au dorit să participe, voluntar, la această activitate. ”Am venit la stadion să dăm o mână de ajutor pentru pregătirea bazei sportive pentru aniversarea celor 100 de ani ai clubului Jiul. S-au vopsit gardurile, s-a curățat și adunat mizeria și s-a tuns iarba. Le mulțumesc tuturor celor care au luat parte la această acțiune de curățenie. Ne propunem să acționăm în continuare în această direcție pentru ca, la momentul aniversar, stadionul Jiul să fie pregătit să-și primească oaspeții pe măsura reputației sale în istoria sportului românesc”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Odată cu Centenarul sportului din Valea Jiului, sub stindardul CSM Jiul, stadionul ”Jiul” din Petroșani va primi și un nou nume, după ce consilierii locali de la Petroșani au decis să-i atribuie acestuia numele fostului jucător, antrenor și conducător al Jiului, Petre Libardi. Tot cu acest prilej, stadionul din Petroșani va fi gazda unor evenimente sportive, culturale și festive de excepție.