Cifrele Bacalaureatului din 2019 în județul Hunedoara

Home Educație Cifrele Bacalaureatului din 2019 în județul Hunedoara

În județul Hunedoara, probele scrise din cadrul examenului de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2019 s-au desfășurat, în perioada 1-4 iulie 2019, în 9 centre de examen. La examen s-au înscris 2858 candidați, din care 2347 au fost absolvenți ai promoției curente, iar 511 – absolvenți ai promoțiilor anterioare.

Potrivit inspectorului școlar general al județului Hunedoara, prof.dr. Maria Ștefănie, probele s-au desfășurat în condiții optime, cu respectarea strictă a prevederilor din metodologia de organizare și desfășurare a examenului de Bacalaureat și a procedurilor transmise de MEN, existând doar un candidat eliminat pentru fraudă sau tentativă de fraudă, fără a mai beneficia de posibilitatea recunoașterii în sesiunile următoare a notelor/calificativelor obținute la probele susținute anterior eliminării.

Primele rezultate afișate, înainte de etapa înregistrării și soluționării contestațiilor, indică un procent de promovabilitate la nivel județean de 66,17%, față de 67,2%, procent înregistrat la nivel național, care clasează județul nostru, în acest moment, pe locul 18 în ierarhia națională.

Inspectorul școilar general Maria Ștefănie arată că analiza rezultatelor obținute de absolvenți se va realiza în cadrul primei întâlniri de lucru cu directorii unităților de învățământ, iar una din măsurile propuse de conducerea Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, va fi corelarea ofertei educaționale cu performanțele înregistrate la nivelul fiecărei unități de învățământ de nivel liceal.

Până atunci, statisticile arată că, în județul Hunedoara, la Bacalaureatul de vară din 2019 au fost obținute două medii de 10 de către elevii: Pleșa Alexandra Maria, de la Liceul Teoretic „Avram Iancu” Brad, respectiv Vârtan Răzvan Nicolae, de la Liceul Teoretic „Traian Lalescu” Hunedoara. De asemenea, alți 26 de candidați ai obținut nota maximă la examenul de Limba și literatura română, 83 la proba de examen aferentă profilului și alți 58 la proba la alegere.

Din totalul celor 2858 de candidați înscriși pentru examenul de Bacalaureat, s-au prezentat la concurs 2725. Dintre aceștia 1803 au promovat, situația mediilor pe județ fiind următoarea:â

  • medii de 10,00 – 2;
  • medii între 9,00 și 9,99 – 385;
  • medii între 8,00 și 8,99 – 508;
  • medii între 7,00 și 7,99 – 478;
  • medii între 6,00 și 6,99 – 430;

Un număr de 227 absolvenți au obținut note peste 5 la fiecare din probele scrise, dar media acestora a fost între 5 si 5,98, candidații fiind declarați respinși. De asemenea, unul dintre candidați a fost eliminat.

Potrivit inspectorului școlar general al ISJ Hunedoara, prof.dr. Maria Ștefănie, procentul celor care au obținut nota de trecere la examenul de Bacalaureat din acest an în județul nostru este apropiat de media pe țară, 66,17% în Hunedoara față de 67,20% la nivel național. De asemenea, statisticile arată că nivelul de promovabilitate este ușor mai scăzut față de anul trecut, când au promovat 66,85% dintre candidați.

”Candidații care nu au fost mulțumiți de notele obținute au avut posibilitatea de a depune contestații. Acestea vor fi analizate de comisiile de examinare iar, în urma soluționării acestora,  în 13 iulie 2019 vor fi afișate rezultatele finale. Notele inițiale se pot modifica, după caz, prin creștere sau descreștere prin nota acordată în urma reevaluării. Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara adresează felicitări tuturor candidaților care au promovat examenul, transmițându-le succes și realizări în viitor”, a declarat prof.dr. Maria Ștefănie.