Reamenajare urbanistică în zona Cinematografului din Lupeni

Home Administrație Reamenajare urbanistică în zona Cinematografului din Lupeni
Reamenajare urbanistică în zona Cinematografului din Lupeni

Mai multe utilaje dar și echipe de muncitori și-au făcut apariția, în aceste zile, în zona din fața Cinematografului ”Cultural” din municipiul Lupeni unde au fost demontate gardurile de pe marginea drumului și s-a trecut la efectuarea unor săpături, spre îngrijorarea multor cetățeni pentru care această zonă este principalul loc de întâlnire, constituind de ani buni o adevărată tribună de dezbateri publice.

Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, dă asigurări că nu este nici un motiv de îngrijorare, dimpotrivă startul acestor lucrări constituie încă un motiv de bucurie pentru cetățenii din Lupeni, pentru că și această importantă zonă din centrul municipiului va fi complet reamenajată. Acesta a mai precizat că lucrările din fața Cinematografului vin în contextul în care, în următorii ani, aici vor avea loc și lucrările derulate de Compania Națională pentru Investiții, în urma cărora vechiul cinematograf va fi modernizat și redeschis publicului. ”Ne-am gândit ca, în completarea investițiilor pe care le va face aici Compania Națională de Investiții, să venim și noi cu ceva în plus, prin modernizarea zonei din fața Cinematografului. Lucrarea face parte dintr-un proiect mai amplu, care cuprinde reconfigurarea stradală atât în zona Cinematografului, cât și în zona Nivelt. La Cinematograf vom reface scările care asigură accesul spre intrarea în clădirea acestuia, care vor fi mai largi și mult mai elegante, cu jardiniere de flori și mobilier stradal. În plus, în zona magazinelor va fi amenajat trotuarul care va îmbrăca forma unei piațete publice, tocmai pentru că știm că în această zonă se întâlnesc foarte mulți cetățeni și dorim să le oferim un cadru adecvat preocupărilor lor care, de cele mai multe ori, au ca subiect tocmai dezbaterea problemelor comunității noastre locale”, spune primarul Lucian Resmeriță.

Acesta este ferm convins că, odată ce vor fi finalizate și aceste lucrări, dar și cele care vizează redeschiderea Cinematografului, această zonă va constitui încă un punct de atracție pentru cetățeni și turiști, deopotrivă.

Lucrările fac parte din proiectul intitulat ”Reabilitare trotuare și zone verzi de pe Bulevardul T. Vladmirescu,  în zona Cina și zona Nivelt”, proiect pentru care Primăria Lupeni are la dispoziție un buget de peste  400.000 de lei.