Vești bune privind bazinul de înot de la Petrila

Autoritățile locale de la Petrila au primit zilele acestea vestea bună că a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru viitorul Bazin didactiv de înot din orașul Petrila. 

Compania Națională de Investiții (CNI), finanțatorul acestui proiect, a semnat contractul de proiectare și execuţie a acestei importante investiţii publice, la finalul anului trecut.

„După mai multe insistențe pe care le-am făcut la CNI și la firma care a câștigat licitația, au început lucrările la bazinul de înot”, a declarat primarul Vasile Jurca.

Acesta a mai precizat că pe raza oraşului Petrila nu există niciun alt bazin de înot, iar prin acest proiect se urmăreşte implicarea tineretului şi a elevilor în activităţi sportive şi totodată se va pune accentul pe dezvoltarea armonioasă a acestora prin practicarea sportului şi petrecerea timpului liber într-un mod cât mai plăcut.