La Cetatea Deva începe astăzi cea de-a doua ediţie a Festivalului Citadela!

Home Cultură La Cetatea Deva începe astăzi cea de-a doua ediţie a Festivalului Citadela!
La Cetatea Deva începe astăzi cea de-a doua ediţie a Festivalului Citadela!

În perioada 26-28 iulie 2019, monumentul istoric Cetatea Deva se va transforma pentru al doilea an consecutiv, într-un loc de întâlnire a artiștilor de top ai muzicii electronice naționale și internaționale, dar și într-un spațiu de expunere a artei contemporane, a artizanilor locali și un loc unde festivalierii își vor putea descoperi pasiunea cu ajutorul atelierelor!

Pe cele trei scene vor urca în acest an cele mari nume ale industriei muzicii electronice din România alături de artiști internaționali de top, creându-se astfel o punte culturală între muzicienii locali și cei din străinătate. Peste 30 de artiști și-au anunțat participarea la festival, respectiv: A-Bril, And.re, Arapu, Arno aka Einzelkind, Bread & Butter, Bruno Curtis, caLLy, COSMJN, DONNA K, Georgiana Lucaci, Gescu, Hrisq, Kivva, LIZZ, Los Bastoneros, Lowkodi, Mahony, Mateyou, Mi Pa, Mihai Pol, Mihigh, Motiv, Naarc, Nu Zau, Perpetual, Pierre C, Praslesh (Praslea & Raresh), Premiesku, Prepeleac, Priku, Primarie, Robinski, Romenn, Runy, Saboar, Sepp,SIT (Cristi Cons & Vlad Caia), Somesan, Tiberiu, Varhat, VincentIulian, vlf.

,,Ne dorim ca fiecare festivalier să aibă șansa să-și descopere pasiunea, de aceea vom pune la dispoziție mai multe workshop-uri, precum archery range și zen corner! Artele vizuale vor pune stăpânire pe Cetate, pentru că Citadela Festival este atât despre arta muzicii cât și despre arta vizuală! Vom avea cel mai bun sistem de sunet, pentru că ne dorim ca festivalierii, dar și artiștii să aibă parte de cea mai bună experiență în materie de sound! Nu va lipsi, bineînțeles, food court-ul care va fi pe toate gusturile! ”, declară organizatorii de la Bipolar.

În vara anului 2018 a avut loc prima ediție a Festivalului Citadela, iar Cetatea Deva a găzduit atunci 4000 de participanți.

Biletele la Citadela Festival 2019 pot fi achiziționate pe www.bplr.ro/bilete/citadela-festival-2019 iar abonamentele pe trei zile sunt 199 lei.

Pentru buna desfăşurare a festivalului traficul rutier va fi restricţionat după cum urmează:
•Vineri, 26 iulie 2019, între orele 18:00-02:00, pe strada Ştefan cel Mare-intersecţie cu strada Axente Sever şi pe strada Gheorghe Lazăr – intersecție cu strada Aurel Vlaicu.

•Sâmbătă, 27 iulie 2019 între orele 16:00-03.00 pe strada Ştefan cel Mare-intersecţie cu strada Axente Sever şi pe strada Gheorghe Lazăr – intersecție cu strada Aurel Vlaicu.

Primăria Deva informează, de asemenea, că telecabina care facilitează accesul pe Cetatea Deva va funcţiona în zilele de 26 iulie şi 27 iulie 2019, 24 de ore din 24. Tarifele pentru călătoria cu telecabina rămân neschimbate.