Bilanț îngrijorător al evenimentelor montane care au necesitat intervenția salvamontiștilor

Home Reportaj Bilanț îngrijorător al evenimentelor montane care au necesitat intervenția salvamontiștilor

Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România şi Consiliul Serviciilor Publice Salvamont au centralizat activitatea a celor 42 de structuri judeţene sau locale salvamont din cele 24 de judeţe cu activitate de salvare montană din România pentru prima jumătatea anului 2019, an în care serviciile Salvamont au asigurat asistenţa de salvare montană cu un număr de 350 – 600 de salvamontişti, zilnic, în cele circa 120 de baze şi posturi salvamont permanente sau sezoniere, în zonele montane cu afluenţă turistică mare, pe pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă şi pe traseele turistice alpine.

Potrivit cifrelor statistice, în prima jumătate a acestui an salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină la 5.080 acţiuni de salvare şi de acordare a primului ajutor medical, în creştere cu 34,4 % faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, acţiuni în care au fost salvate un număr de 5.471 persoane. Dintre aceste acţiuni un număr de 3.907 intervenţii au avut loc în sezonul de iarnă (+ 52,49%), 3.142 pe domeniile de practicare a sporturilor de iarnă, 765 de acţiuni înregistrându-se iarna în afara domeniilor schiabile , iar 1.173 de acțiuni in prima parte a sezonului de vară. Dintre acestea, 1.281 de cazuri au fost predate, pentru transport către unităţile medicale specializate, serviciilor de Ambulanţă sau SMURD, în creștere cu 82,59% față de semestru I al anului trecut , 33 de cazuri (+ 300% ) au fost salvate cu ajutorul elicopterelor SMURD-IGAV, iar 15 cazuri (+ 206,66% ) au fost predate serviciului de medicină legală.

De asemenea, au fost realizate peste 52.000 de acţiuni specifice de asigurarea a asistenţei de salvare montană în bazele, posturile, refugiile salvamont, în zonele cu aflux turistic mare sau pe perioada desfăşurării unor evenimente sportive sau de alta natură în zona montană.
În primul semestru al anul 2019 serviciile Salvamont au asigurat asistenţa de specialitate la un număr de 154 competiţii sportive cu caracter montan, competiţii la care au fost asistaţi peste 40.000 de concurenţi.

Potrivit raportului, în perioada de referinţă, prin Dispeceratul Naţional Salvamont-Vodafone, au fost primite, direct sau prin SNAU 112, şi redirecţionate către echipele salvamont din ţară un număr de 7.957 apeluri de urgenţă sau prin care se solicitau informaţii despre zona montană.
Președintele ANSMR, Sabin Condoiu este de părere că creşterea cu aproape 35 de procente a numărului de intervenţii faţă de perioada similara a anul 2018, si cu 68,1% faţă de primul semestru al anului 2017 se datorează în mod direct creşterii numărul de turişti pe munte, acest lucru datorându-se revigorării turismului montan pedestru de vară, apariţiei şi dezvoltării de noi activităţi montane: cicloturism, mtbike, enduro, rafting, canionyng, parapanta, schi de tură, apariţiei şi dezvoltării de noi domenii schiabile precum şi organizării de competiţii sportive şi de agrement de cross montan, schi offpiste, mountainbike, care devin din ce în ce mai populare şi reuşesc să adune sute, chiar mii de participanţi la start.

”Ținând cont de evoluția îngrijorătoare a numărului de accidente montane pe munte au fost realizate circa 140 activităţi cu caracter educativ – instructiv la care au participat peste 3.000 de persoane, în special copii şi tineri, și a fost demarat programul ”Vara 2019- Vara responsabilității pe munte ”, program prin care turiștii au fost invitați să fie alături de eforturile echipelor Salvamont pentru reducerea numărului de accidente pe munte”, spune Sabin Condoiu, președintele ANSMR.

Acesta a mai adăugat că echipele salvamont, singurele structuri abilitate legal, pregătite şi dotate să intervină pentru salvarea persoanelor accidentate în zona montană, pot fi alertate prin sistemul unic de urgenţă 112 iar absolut orice informaţii despre zona montană se pot obţine prin intermediul Dispeceratului Naţional Salvamont ( 0372126668 sau 0SALVAMONT) sau de pe aplicaţia SALVAMONT pentru telefoanele mobile.