Întâlnire de nota 10 la Primăria din Petroșani

Home Educație Întâlnire de nota 10 la Primăria din Petroșani
Întâlnire de nota 10 la Primăria din Petroșani

Tiberiu Iacob Ridzi le-a primit astăzi, la Cabinetul Primarului municipiului Petroșani pe cele două absolvente cu 10 pe linie la examenele de Evaluare Națională, respectiv de Bacalaureat din acest an.

Acesta a dorit să le cunoască personal, să le felicite pentru frumoasa performanță care face cinste întregii comunități locale, dar și să le înmâneze câte o Diplomă de excelență și un câte un premiu de 500 de lei din partea Consiliului local al municipiului Petroșani pentru performanța obținută la aceste importante examene.

”Am premiat, astăzi, excelența în educație. Oana Elena Cîmpean și Alexandra Mihaela Zaharescu au demonstrat faptul că studiul constant dă roade. Dovadă sunt cele două medii de 10 obținute la examenul de Bacalaureat respectiv Evaluarea Națională. Pentru comunitatea din Petroșani este o mândrie faptul că astfel de elevi sunt cartea noastră de vizită. Felicitări profesorilor care le-au îndrumat în anii de studiu, dar și părinților care le-au susținut”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

La întâlnirea de nota 10 de la Primăria Petroșani, cele două absolvente de 10 i-au dezvăluit primarului Tiberiu Iacob Ridzi că au în comun aceeași pasiune: medicina. Pentru Oana Elena Cîmpean, drumul spre o viitoare carieră în medicină a început chiar cu această notă de 10 obținută la Bacalureat, notă care i-a asigurat admiterea la Facultatea de Medicină din Cluj Napoca, unde a ales să studieze în anii următori. ”Am știut că lucrarea mea nu are greșeală și de aceea am făcut acea contestație pentru proba la limba română. Am fost încrezătoare și m-am gândit că nu am nimic de pierdut dacă fac acea contestație care, într-un final, mi-a adus mărirea mediei de Bacalaureat la 10 pe linie.  Le mulțumesc părinților, care întotdeauna au fost alături de mine și m-au sprijinit în tot ce am făcut, precum și profesorilor pentru pregătirea intensă, care a fost mai mult decât suficientă pentru examenul de Bacalaureat. Desigur, îi mulțumesc domnului primar pentru invitația de astăzi și pentru premiul pe care l-am primit”, a declarat Oana Elena Cîmpean.

Pentru Alexandra Mihaela Zaharescu drumul spre o viitoare carieră în medicină, început cu acest 10 plin în urma primului examen național, cel de Evaluare Națională, va continua cu alți 4 ani de studiu la prestigiosul Colegiu Național ”Mihai Eminescu” unde aceasta va studia în următorii 4 ani, la specializarea Bio-Chimie. ”Mă simt onorată că am fost chemată astăzi aici și mă simt foarte bine când oamenii se strâng în jurul meu și mă felicită pentru rezultatele pe care le am. Le mulțumesc mult părinților mei, care m-au ajutat și m-au încurajat, și profesorilor care de fiecare dată mi-au dat un impuls. În același timp, cred că singura rețetă a succesului este ambiția și munca”, a spus Alexandra Mihaela Zaharescu