Un milion de lei pentru implementarea proiectelor câștigătoare ale concursului de bugetare participativă de la Petroșani

Home Administrație Un milion de lei pentru implementarea proiectelor câștigătoare ale concursului de bugetare participativă de la Petroșani

Consiliul local al municipiului Petroșani a aprobat cele 5 proiecte câștigătoare ale ediției din acest an a concursului organizat de administrația locală- de la Petroșani pentru selectarea unor proiecte edilitare venite din comunitatea locală, în baza experimentului de bugetare participativă inițiat de primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Inițial, au fost depuse 11 proiecte de acest fel, însă doar 6 dintre acestea au întrunit condițiile de eligibilitate stabilite, 5 fiind considerate neeligibile. Cele 6 proiecte acceptate au fost urcate pe o platformă on-line, unde toți cetățenii municipiului Petroșani au avut posibilitatea, timp de o lună, să opteze pentru susținerea unuia dintre acestea. ”Municipiul Petroșani se află în curs de implementare a procesului de bugetare participativă, prin care membrii comunității au fost încurajați să decidă în mod direct cum vor fi utilizați o parte din banii de la bugetul local. Astfel, în cadrul acestui program cetățenii au semnalat și o parte din problemele comunității, pentru care au stabilit și soluții de rezolvare a acestora. Pentru acest an, am alocat de la Bugetul local suma de 100.000 de lei pentru acest tip de proiecte și mă bucur că banii sunt necesari pentru implementarea majorității proiectelor depuse”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Astfel, nu mai puțin de 5 din cele 6 proiecte eligibile care au intrat în competiție, au fost validate de Consiliul local, urmând a fi puse în aplicare în perioada imediat următoare. Acestea sunt:

1. ”Hermes participativ”, un proiect în valoare de 30.000 de lei, depus de către Laura Tănase, reprezentant al ONG Hermes Comunitas 2007;
2. ”Refacere loc de joacă strada George Enescu”, un proiect în valoare de 30.000 lei, depus de către Mihai Ionuț Danciu;
3. ”Amenajare Muzeul Muntelui Petroșani”, un proiect în valoare de 5.000 lei, depus de către Cazimir Radvanski, reprezentantul Asociației Pro Parâng Petroșani;
4. ”Străzi curate în Colonie”, un proiect în valoare de 15.000 lei, depus de către Andrei Francisc Kalman;
5. ”Vreau să mă joc!”, un proiect în valoare de 20.000 lei depus de către Liliana Alb.

Un al șaselea proiecte, intitulat ”Respecți mediul, te respecți pe tine!”, având o valoare estimată de 30.000 de lei, propus de Vlad Alexandru Florea, a întrunit 7 voturi, dar nu a fost aprobat deoarece celelalte proiecte cu un număr mai mare de voturi au atins împreună pragul de 100.000 de lei alocat pentru acest program de Consiliul local al municipiului Petroșani.

”Noi ne-am propus ca anul acesta să facem un exercițiu în ceea ce privește implicarea activă a cetățenilor în viața comunității noastre, dar interesul de care s-a bucurat acest program de bugetare participativă este unul care nu poate decât să ne bucure. Îi felicit pe cei care au depus proiecte, pe cei care au primit și votul de încredere al cetățenilor pentru acestea și îi asigur că toate proiectele aprobate vor fi transpuse în practică de administrația locală”, a mai precizat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.