EDITORIAL / Lecția Caracal. Fața comică și fața tragică a României !

Un editorial de VALERIU BUTULESCU

Prietenul şi camaradul de idei Constantin Ramașcani ştie şi a văzut multe. După Revoluţie a trăit opt ani în SUA. De unde s-a întors la Petrila şi s-a apucat de politică locală, ajungând consilier. Ba o vreme a fost chiar viceprimar. Totodată, şi-a investit o parte din bani şi întreaga experienţă în afaceri. Printre altele şi-a făcut un restaurant original: Alcatraz! Localul are nume de închisoare, dar e frumos şi atrăgător. Iar intrarea e liberă. Liberă este şi ieşirea, dacă oaspetele şi-a plătit consumaţia.

Din povestirile prietenului Titi, extrem de sugestivă mi s-a părut prima sa întâlnire cu şeriful micii localităţi americane, unde tocmai se mutase. Şeriful l-a vizitat acasă şi, după ce s-au salutat amiabil, l-a întrebat scurt: “Ai pistol?”. Titi, puţin speriat, s-a grăbit să-l liniştească, zicând: “N-am!” La care şeriful a răspuns, clătinând din cap: Cumpără imediat unul! Eu sunt plătit ca să te apăr. Poţi conta pe mine! Dar eu nu sunt tot timpul lângă tine! La nevoie, trebuie să te aperi şi singur! Împreună vom face o treabă bună!”

În România, n-a fost aşa. Statul paternalist comunist a lăsat să se cread că el apără cetăţeanul. Pe vremuri, români erau atent monitorizaţi de organe, spionaţi şi turnaţi de vecini şi colegi. Nu era uşor să pui la cale o fărădelege măruntă, darmite o crimă organizată. Se furau butelii de aragaz, roţi de rezervă din portbagaj, benzină din rezervoare. Exista şi prostituţie, desigur. Dar nu era, ca azi, principala ramură a industriei uşoare. Iar clanuri mafiote, specializate în răpiri şi traficare de minore nu erau. Se făcea bişniţă cu ţigări şi whisky. Pe piaţa neagră găseai casetofoane, blugi originali şi pastile anticoncepţionale. Dar heroină şi cocaină vedeam doar în filmele americane. Când simţeau nevoia să se drogheze, românii apelau tot la ţuica de prună vânătă.

A venit apoi libertatea, care a adus cu ea lucruri bune şi rele. A înflorit democraţia, dar şi viaţa interlopă. Din grânarul Europei, România a devenit principalul exportator de prostituate din UE. Fenomenul e încurajat de libera circulaţie, dar şi de indiferenţa şi, uneori, de complicitatea autorităţilor. Racolarea de minore se face sistematic, după o metodă brutală dar consacrată. Fetele sunt atrase în capcană cu vorbe mieroase şi diverse promisiuni, După care sunt violate, filmate şi apoi şantajate în cel mai abject mod: “Dacă nu te culci cu cine-ţi spunem noi, punem filmul pe net!”

Poliţia nu vede. Sau se face că nu vede. Eşalonul superior e burduşit cu incompetenţi, promovaţi politic. Şcoliţi de la distanţă! Iar baza are oameni fără vocaţie, unii de-a dreptul proşti, lefegii care şi-au cumpărat posturile, atraşi de salariile măricele şi de o anumită poziţie socială, Nu e de mirare că un jeg ca Dincă prosperă sub nasul lor. Ei nu cred în delictele sexuale, ba chiar îi amuză. Într-o discuţie cu o femeie care reclamă un viol, poliţistul îi spune râzând: “Lasă că ştim noi că şi ţie ţi-a plăcut!”. Cum să intri în Europa cu asemenea oameni?

Lentoarea imbecilă a poliţiştilor din Caracal într-un caz flagrant începe să sune a complicitate. Plătim bani buni unor neisprăviţi care, în loc să ne apere copiii, îi vând. Îi lasă să fie răpiţi. Şi, în final, omorâţi.

Revin la Statele Unite, care are cea mai eficientă poliţie! Aproape 4% din americanii majori sunt la închisoare! Nici o altă ţară din lume nu are un asemenea procentaj, Cifra nu trebuie să sperie. Ea arată de fapt eficienţa poliţiei. Infractorii americani sunt după gratii, în vreme ce ai noştri zburdă liberi, comit crime în serie. S-ar părea că în complicitate cu poliţia.

Un alt prieten, Daniel Stoescu (de vreo două decenii în America) ne spune că în SUA răpirea şi sechestrarea unei persoane este delict federal şi se pedepseşte cu ÎNCHISOAREA PE VIAŢĂ. Aceeaşi pedeapsă se aplică şi pentru violarea unei minore. În România, pedepsele pentru aceste infracţiuni sunt penibil de mici, raportat la gravitatea lor.

Mai mult, poliţia americană acţionează preventiv. Explică populaţiei ce trebuie să facă, în cazul unei tentative de sechestrare. Ei ştiu din experienţă că o femeie răpită şi violată este aproape totdeauna omorâtă. De aceea recomandă insistent femeilor să nu urce cu oricine în maşină. Şi, dacă simt că e vorba de o răpire, să facă tot ce le stă în putinţă să nu intre în maşină. Că dacă intră, şansele lor de supravieţuire sunt minime.

În România e invers. Tinerele fete cresc în lumea basmelor. În şcoli sunt ascultaţi popii, nu poliţiştii. Alexandra a căzut în capcana lui Dincă, total nepregătită. A avut, totuşi, şansa de a apela poliţia la 112. Dar acolo s-a oprit, neputincioasă, în faţa zidului de de incompetenţă şi prostie. Iar când ministrul educaţiei, Ecaterina Andronescu a făcut publică remarca “fata nu trebuia să se urce în maşina unui necunoscut, Tuta de la Videle a demis-o! De ce? Pentru că Andonescu avea dreptate! Dar Tuta candidează! Şi s-a temut că afirmaţia îi afectează ei credibilitatea, aflată şi aşa în preajma lui zero!

Adevărata Românie se ascunde tragi-comic, în spatele celor două măşti.