ALDE scoate de la guvernare și subprefectul de Hunedoara

Subprefectul județului Hunedoara, Dorel Ovidiu Bretean și-a prezentat demisia din funcție. Documentul a fost înaintat ministrului Afecrilor Interne, Mihai Fifor, marți 27 august 2019.

Dorel Oviu Bretean a precizat că demisia sa survine ca urmare a ieșirii de la guvernare a partidului ALDE, arătând că va rămâne la dispoziția ministerului până în momentul revocării sale din funcție, prin Hotărâre de Guvern, conform Ordonanței de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul Administrativ.