S-a redeschis Bazinul de înot de la Petroșani, proaspăt renovat și igienizat

Intrat în cel de-al cincilea an de funcționare, Bazinul didactic pentru înot de la Petroșani a fost supus, timp de o lună, unei ample acțiuni de igienizare dar și unor necesare lucrări de reparații. Toate acestea au necesitat întreruperea activităților de aici, pe parcursul lunii august.

La început de septembrie, Bazinul didactic pentru înot de la Petroșani și-a redeschis porțile, fiind pregătit corespunzător să-i primească pe toți cei care vor să practice acest sport. Administratorul bazinului, Petre Popa spune că în tot acest timp au fost executate nu doar operațiunile obligatorii de igienizare a bazinului și instalației de alimentare cu apă, așa cum prevăd normativele în vigoare privind exploatarea acestui tip de obiectiv, ci au fost efectuate și o serie de reparații, absolut necesare după ce în diverse locuri din interiorul clădirii, infiltrațiile de apă și alte imperii, dar și (din păcate !) atitudinea unora dintre utilizatorii bazinului au fost semnalate deficiențe și stricăciuni.

”Am avut o lună august intensă, în care împreună cu firma care a executat lucrările de reabilitare și reparații solicitate de noi, am căutat să rectificăm toate deficiențele care au apărut de-a lungul timpului în diverse zone. S-au realizat zugrăveli la spațiile aferente recepției, la vestiare, dușuri, băi și scările interioare de acces spre bazin, au fost îndepărtate efectele ruginei care a mai apărut pe alocuri, la diverse componente metalice din interior, au fost înlocuiți robineți, suporturi pentru săpun și capace pentru toalete și s-au executat diverse alte lucrări de reabilitare a clădirii și de mentenanță ale instalațiilor care deservesc acest obiectiv”, explică Petre Popa, administratorul Bazinului.

Acesta spune că, într-un final, totul arată acum ca nou, iar din fericire, costurile pe care le-a implicat realizarea lucrărilor de reabilitare și întreținere nu au fost nici ele ridicate. ”Nu am avut costuri ridicate pentru realizarea acestor mici investiții, dar trebuie să remarc interesul domnului primar Tiberiu Iacob Ridzi și suportul Consiliului local al municipiului Petroșani, care ne-au susținut, ca de fiecare dată, pentru a menține acest obiectiv la cele mai înalte standarde de calitate, motiv pentru care le mulțumesc și prin intermediul dumneavoastră”, a mai precizat Petre Popa.

Începând din data de 2 septembrie, Bazinul didactic pentru înot și-a redeschis porțile. Tarifele pentru acces și utilizare a serviciilor puse la dispoziția celor interesați sunt, în acest moment, următoarele:

  • bilet de intrare pentru adulți: 16,00 lei;
  • bilet de intrare pentru pensionari: 14,00 lei;
  • bilet de intrare pentru elevi/studenți: 8,00 lei;
  • abonament adulți (10 ședințe+ 2 bonus/30 de zile): 160,00 lei;
  • abonament elevi/studenți (10 ședințe+ 2 bonus/30 de zile): 80,00 lei;
  • abonament pensionari: 140 lei;

De asemenea, în incinta Bazinului de înot de la Petroșani funcționează și o saună, care poate fi utilizată cu următoarele costuri:

  • saună simplă adulți: 20,00 lei;
  • saună+bazin adulți: 26,00 lei;
  • saună+ bazin pensionari: 22,00 lei;
  • saună+bazin elevi/studenți: 16,00 lei;
  • saună simplă elevi/studenți: 8,00 lei.

Administratorul bazinului de înot de la Petroșani apreciază că, în prezent, acest obiectiv se bucură deja de un interes semnificativ din partea utilizatorilor, de toate vârstele și din toate localitățile Văii Jiului, care vin aici pentru a învăța să înoate, pentru relaxare sau pentru a practica înotuil ca sport de întreținere. Chiar și așa, bazinul rămâne deschis și altor doritori care sunt așteptați să se bucure de beneficiile acestui obiectiv unic în Valea Jiului.

Deschis în urmă cu aproape 5 ani, bazinul de înot de la Petroșani poartă de mai bine de un an numele apreciatului sportiv Marius Avram Iancu (cetățean de onoare al localității), ale cărui performanțe de înot sunt recunoscute la nivel național și internațional.