Seminar de pregătire pentru profesori, sub egida ”Lions Quest” la Petroșani

Home Educație Seminar de pregătire pentru profesori, sub egida ”Lions Quest” la Petroșani
Seminar de pregătire pentru profesori, sub egida ”Lions Quest” la Petroșani

În perioada 5-6 septembrie 2019, Școala Gimnazială „I.G.Ducaˮ din Petroșani a găzduit cel de-al 87-lea seminar ”Lions Quest – Abilități pentru Dezvoltare ”, organizat sub egida Clubului Lions din Valea Jiului.

În cadrul acestui seminar, un număr de 31 de profesori pentru învățământul primar din Valea Jiului au explorat curriculumul ”Lions Quest -Abilități pentru Dezvoltare”, descoperind noi metode pentru implicarea elevilor, familiilor, școlii și membrilor comunității în crearea unui mediu de învățare bazat pe relații altruiste, așteptări înalte și învățare relevantă.

Seminarul a fost susținut de profesorii formatori acreditați, respectiv prof. Gabriel Ilieș (formator acreditat Lions Quest) și prof. Marin Florin Ilieș (director Lions Quest District 124 România), iar pentru buna organizare a evenimentului, un rol esențial l-a avut directorul Școlii Gimnaziale ”IG Duca” din Petroșani, prof. Ștefan Mohora Demeter.

La final, toate cadrele didactice au primit o diplomă de certificare a participării la acest curs de formare profesională, precum și un kit didactic ”Lions Quest”.