Circa 200 de locuri pentru studii universitare de licență și master mai sunt disponibile la Universitatea din Petroșani

Home Educație Circa 200 de locuri pentru studii universitare de licență și master mai sunt disponibile la Universitatea din Petroșani
Circa 200 de locuri pentru studii universitare de licență și master mai sunt disponibile la Universitatea din Petroșani

Peste doar câteva săptămâni va începe un nou an academic și la Universitatea din Petroșani. Până atunci, cei care doresc să devină studenți ori masteranzi la una dintre cele trei facultăți din componența instituției de învățământ superior din Valea Jiului, mai pot aplica pentru locurile rămase disponibile după sesiunea de admitere din vară.

Pentru sesiunea de admitere care are loc în acest zile la Universitatea din Petroșani, mai sunt disponibile 230 de locuri pentru diverse specializări, fără taxă. În ceea ce privește oferta de master, chiar dacă toate locurile bugetate au fost ocupate la prima sesiune de admitere, pentru sesiunea de toamnă mai sunt disponibile 15 locuri fără taxă, aproximativ câte unul pentru fiecare dintre  specializările ofertate. Acest lucru a fost posibil, după cum informează prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, rectorul Universității din Petroșani, datorită faptului că Universitatea din Petroșani a primit o suplimentare de locuri bugetate pentru master de la Ministerul Educației.

În opinia rectorului Radu Sorin, oferta academică a instituției de învățământ superior de la Petroșani se bucură de interes din partea tinerilor, care au început deja să-și depună documentele de înscriere în aceste zile. ”Sesiunea de admitere a început în data de 2 septembrie și va continua până în data de 18 septembrie. După ce absolvenții de Bacalaureat din această toamnă și-au primit diplomele, au început din ce în ce mai mulți tineri să vină la înscriere și apreciez faptul că mai ales tinerii din Valea Jiului doresc să își continue studiile la Petroșani. Mă bucur că aceștia au înțeles că la Universitatea din Petroșani le oferim același nivel de pregătire și de echivalare a studiilor universitare ca toate celelalte universități acreditate din România și că au înțeles că urmând o facultate la Petroșani este mai ușor și pentru părinții lor, să îi sprijine,nemaiavând cheltuielile cu plata de taxe mari și de acomodare în alte centre universitare. De asemenea, și noi ca Universitate ne bucurăm că vom putea să formăm noi generații de specialiști pentru viitoarele firme care se vor instala în Valea Jiului, ca urmare a strategiilor economice care vor fi implementate aici”, a declarat prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, rectorul Universității din Petroșani.

În plus, oferta educațională de la Universitatea din Petroșani include, în acest an și o oportunitatea unică pentru absolvenții de liceu care nu au trecut examenul de Bacalaureat, dar care se pot înscrie la cursurile postliceale organizate aici în baza unor programe cu finanțare din fonduri europene. ”Două proiecte de acest fel sunt acreditate de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, una pentru calificarea ca tehnician transporturi auto interne și internaționale și o alta pentru calificarea ca analist programator”, explică rectorul Radu Sorin.

Pentru aceste categorii speciale de pregătire postliceală, Universitatea din Petroșani are la dispoziție câte 56 de locuri fără taxă pentru fiecare din aceste specializări, unele dintre acestea fiind însă disponibile pentru anumite categorii sociale defavorizate. Pentru ocuparea locurilor disponibile la această categorie de servicii educaționale, se pot înscrie tinerii absolvenți de liceu, cu sau fără diplomă de bacalaureat, iar pentru înscriere și înmatriculare nu se percep taxe. Dosarele de înscriere trebuiesc depuse până la data de 18 septembrie 2019.

Oferta educațională completă, disponibilă pentru a doua sesiune de admitere organizată la Universitatea din Petroșani poate fi consultată pe pagina de Internet dedicată Admiterii de pe situl www.upet.ro, urmând linkul următor: https://www.upet.ro/admitere/