România a avut nenumărate propuneri de pacte și acorduri, dar foarte puține au avut o finalitate directă pentru oameni. Pentru că acestea au fost gândite doar cu scop politic și foarte puține s-au concretizat într-o măsură menită să facă bine societății, să aducă o creștere a nivelului de trai ori vreo formă de progres în viața de zi cu zi.
Premierul Viorica Dăncilă a propus singurul pact pentru cetățeni al momentului, singura înțelegere pe care merită să o facă forțele politice din România: „Pactul național pentru bunăstarea românilor”.
România are a doua cea mai mare creștere economică din Europa. Salariile și pensiile au crescut cu un ritm fără precedent. A crescut salariul minim pe economie, au crescut salariile medicilor și ale profesorilor, precum și salariile din construcții. La 1 septembrie punctul de pensie a crescut cu 15% și a crescut pensia minimă garantată.
În contextul în care guvernele de dreapta au tăiat veniturile românilor și ținând cont de afirmațiile din ce în ce mai dese ale unor lideri politici care anunță că vor impune din nou măsuri de austeritate și regres social, premierul României a propus partidelor parlamentare semnarea ”Pactului național pentru bunăstarea românilor”, care trebuie să fie garanția politică a continuării creșterii nivelului de trai al românilor în perioada următoare.
PSD își dorește să primească o minimă asigurare scrisă din partea întregii clase politice că oamenilor nu li se vor tăia salariile și pensiile, așa cum s-a făcut în guvernarea de drepta.
PNL, USR, PMP au refuzat să semneze Pactul care garantează creșterea veniturilor și nivelul scăzut al taxelor pentru cetățeni. Ei spun că prevederile Pactului nu pot fi susținute de economie. Așa spun din perioada campaniei electorală din 2016, de altfel, din campanie în campanie elctorală, PNL zice că nu se poate, PSD vine și arată că se poate. Noi am făcut deja ce scrie în Pact, iar România s-a dezvoltat și am fost mereu pe podiumul european al creșterii economice.
Știți care e alternativa lor? Spun că pentru a susține majorările de venituri din Legea pensiilor și din Legea salarizării vor trebui să reducă cheltuielile. Iar când sunt întrebați ce cheltuieli vor tăia, toți răspund că vor reduce numărul de bugetari.
Cu siguranță vă amintiți cu toții ce înseamnă reducerea cheltuielilor. În anii 2009-2011, medicii erau trimiși la muncă în străinătate, s-au închis spitale, s-au tăiat salariile profesorilor, s-au redus posturile salvatorilor pentru situații de urgență, s-au desființat mii de posturi din Poliție.
România trebuie însă să își onoreze obligația de bază către cetățeni – aceea de a le asigura bunăstarea și un trai decent. PSD își asumă acest lucru și toți cei care vin și cer voturi ar trebui să dea dovadă de același curaj al asumării, astfel încât, oricine ar ajunge la guvernare, măsurile de sprijin să fie continuate, iar românii să nu mai fie niciodată sacrificați.
Deputat Laurențiu Nistor, Președintele Organizației Județene a PSD Hunedoara